A studiat cu pianişti celebri. Măiestria ei l-a fascinat pe profesorul care a dat mare parte din elita pianistică a României.
Un profesor de la Academia de Muzică din Hanovra i-a oferit pe loc o bursă când a auzit-o cântând.
Este studentă la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj şi priveşte cu scepticism cariera de muzician în România. Cu toate astea, încearcă să readucă publicul în sala de concert
O lume întreagă dispare din jurul ei şi o alta invadează pământul şi i se deschide în minte şi în suflet când degetele ating clapele pianului. Cu Mozart, Beethoven şi cu Chopin se întâlneşte în fiecare zi pe claviatură.
Are 23 de ani şi se numeşte Ioan Veţean-Muntean. A descoperit pianul de copil, iar pasiunea pentru muzică e moştenire de famile. Părinţii ei au cântat cândva la violoncel, iar surorile – la pian. Dar dintre toţi, doar ea s-a priceput să facă din muzică mai mult decât o simplă pasiune.
Cum se vede scena la 8 ani
A crescut cântând şi e obişnuită cu scena de la 8 ani, dar povesteşte că emoţia pe care i-o dă bucata de scândură a simţit-o mult mai târziu.
„Eram în clasa a II-a când am participat la primul concurs, dar scena am conştientizat-o abia în clasa a VIII-a. Am avut emoţii şi până atunci, dar erau mai degrabă emoţii induse de atmosfera de concert – forfotă, public, profesori, părinţi. La 14 ani, am simţit altceva. Eram la un concurs la Reşiţa. Am luat Premiul I şi îmi amintesc că, pentru prima oară, mi-am dat seama ce rol am pe scenă. M-am trezit singură, în faţa pianului, cu o sală de oameni care se uitau la mine. Mi-e greu să explic sentimentul acela, dar ştiu că, dacă nu-l trăieşti, nu poate fi vorba de muzică, de artă în general”, explică deveanca.
Nu-şi mai aminteşte prima piesă învăţată la pian, dar vorbeşte cu nostalgie despre prima partitură care a impresionat-o – o compoziţie de-a lui Schumann, „Prima durere”. Atunci şi-a dat seama că o atrag piesele tragice. O colecţie de premii dovedeşte că Ioana n-a pierdut timpul în faţa pianului. Competiţiile din străinătate au cotat-o la fel de bine ca şi cele din ţară.
„Îmi vine în minte un concurs al tinerelor talente, de prin clasa a XI-a. În finală, au rămas doar 10 concurenţi, aleşi din câteva sute. Din juriu au făcut parte pianistul Horia Mihail, Tiberiu Soare – de la Opera Naţională Română, violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Daniel Goiţi – care avea să-mi devină profesor la Academia din Cluj”, povesteşte pianista, convinsă că n-ar fi ajuns pe podium dacă n-ar fi fost instruită de dascăli buni.
Cu Monica Soltan a descifrat primele taine ale pianului, iar cu Mariana Onţanu-Crăciun a studiat din clasa a IV-a.
Proba de foc
A absolvit Liceul de Muzică din Deva ca şef de promoţie şi a dat admitere la Academia de Muzică din Cluj.
„Examenul a fost crunt. Eram 3 candidaţi pe un loc, iar eu, singura din Deva. În 4 zile, am trecut prin 4 examene – teorie, tehnică şi recital. Asta însemna cam o oră de cântat la pian. După prima probă, am sunat acasă plângând. Eram speriată. Voiam să-mi retrag dosarul şi să mă înscriu la Drept. În 3 ore, tata a fost la Cluj, ca să mă susţină”, îşi aminteşte tânăra, care a ajuns studentă la clasa profesorilor Daniel Goiţi şi Silvia Sbârciu.
Primele luni la Academie au fost şi mai grele. Un sistem diferit de predare şi foarte mult de învăţat. În plus, o clasă de studenţi talentaţi, într-o competiţie foarte strânsă.
„Plângeam în fiecare seară gândind că n-o să rezist. Eram departe de casă şi de oamenii pe care-i cunoşteam. Mi-a trebuit ceva timp să mă obişnuiesc. Acum am deja un grup de prieteni – toţi, muzicieni. Ne întâlnim uneori acasă la colegii din Cluj şi ascultăm muzică clasică de pe discuri vechi”, explică Ioana.
O bursă de la
Muzica a ajutat-o să-şi facă prieteni în toată lumea. În plus, a avut şansa să studieze cu unii dintre cei mai mari muzicieni ai momentului – Viniciu Moroianu (foto), Gabriel Amiraş (printre ultimii studenţi ai lui Heinrich Neuhaus), Rohmann Imre (profesor la Mozarteum din Salzburg), Martin Hughes (Universitatea de Muzică şi Arte din Viena), Jean Francois Antonioli (Conservatorul din Lausanne), Karl Andreas Kolly (Universitatea de Muzică şi Teatru din Zurich), Jan Phillip Schulze (Academia de Muzică, Teatru şi Mass-media din Hanovra).
„Cel mai bine m-am înţeles cu Martin Hughes, iar la un masterclass susţinut de profesorul Amiraş am trăit cel mai frumos moment de când cânt la pian. Pur şi simplu, am pierdut legătura cu lumea exterioară – a fost un fel de abandon total. Sunt destul de rare aceste momente, când nu ştii exact ce se petrece cu tine. Alteori, cânţi şi plângi, pentru că un singur sunet te poate schimba complet”, este de părere deveanca.
Îţi aminteşte şi de o întâlnire cu pianistul Jan Philip Schulze (foto), profesor de lieduri la Academia de Muzică din Hanovra. Muzicianul a auzit-o cântând la Academia de vară de la Sighişoara. Expresivitatea şi maturitatea cu care românca a redat textul muzical l-au fascinat pe loc, aşa încât i-a oferit o bursă.
„A fost un curs de două săptămâni la care au participat 15 studenţi. Jan Philip Schulze a lucrat cu fiecare dintre noi. La final, am susţinut un recital. I-a plăcut evoluţia mea. Mi-a spus că, de foarte mult timp, n-a auzit pe cineva cântând aşa. Înainte de-a pleca, mi-a oferit o bursă şi m-a sfătuit să continui studiul muzicii în Europa”, spune pianista.
Cel mai bun pianist de Duo-Lied
Ioana Veţean cântă la pian cel puţin 6 ore pe zi, iar înaintea unui recital, exersează chiar şi 10 ceasuri.
„Niciodată nu e suficient. Un artist nu-i făcut din 6 ore de studiu pe zi, între patru pereţi. Asta ni se spune întruna la Academie. Nici măcar 10 ore nu te fac artist dacă nu iubeşti cu adevărat muzica – în spatele scenei se ascunde o muncă enormă”, explică studenta.
Dar după muncă, vine şi răsplata. Pianista a fost invitată la Festivalul Muzicii Româneşti 2012, unde a interpretat în primă audiţie lucrări ale compozitorilor clujeni, iar printre cele mai recente premii se numără Premiul I la concursul de Duo Pianistic de anul acesta şi Premiul pentru cel mai bun pianist de Duo-Lied la Concursul „Ionel Perlea 2013”.
„Îmi place foarte mult Duo Pianistic-ul – adică, parteneriatul pianist-cântăreţ. M-am profilat pe acest domeniu de doi ani, chiar dacă în România nu este apreciat la justa valoare. Poate şi pentru că, de regulă, pianiştii se mulţumesc doar să acompanieze cântăreţul, fără să încerce să creeze o simbioză cu el”, este de părere pianista care a susţinut, la începutul lunii, un recital de Duo Pianistic la Deva, alături de soprana Alice Lopez.
„Aş vrea să mă pot întoarce acasă”
Ioana Veţean este în ultimul an de studenţie şi plănuieşte să continue studiul muzicii la universităţi din Europa. Anul viitor, va pleca în Belgia, la Antwerpen, pentru un masterat în solistică.
„Pentru că-mi place Duo Pianistic-ul, mă gândesc şi la un masterat în acest domeniu, la Universitatea de Muzică din Hanovra”, spune tânăra, sceptică totuşi în privinţa viitorului.
Ar vrea să se întoarcă acasă, dar ca să poată trăi din muzică în România, e nevoie ca publicul să aibă o oarecare educaţie muzicală. Altfel, sălile de concert vor fi la fel de pustii.
„Nu e simplu să schimbăm lucrurile şi nici n-aş reuşi de una singură. Ar trebui să se întoarcă acasă toţi muzicienii tineri rămaşi prin lume. Împreună, am putea face multe. Altfel, meseria noastră va muri într-o sută de ani. În Europa de Vest, de pildă, copiii studiază de mici un instrument muzical. La noi, fac doar o oră de muzică pe săptămână în liceele teoretice şi termină şcoala fără să ştie măcar cine e Bach sau Beethoven. Şi – ce e mai grav – nici din sala de concert nu pricep mare lucru. Văd o scenă şi un om îmbrăcat sobru, care se aşează la pian şi începe să cânte. Dincolo de ceea ce văd, nimeni nu le explică pe limba lor ce înseamnă muzica pe care o aud”, mai spune Ioana Veţean, convinsă că artistul are datoria să-i trezească spectatorului interesul pentru muzică.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
„În faţa lui Lugansky, n-am mai ştiut cum mă cheamă!”
De când e studentă, Ioana Veţean nu ratează niciun concert de la Filarmonica din Cluj, chiar dacă, de multe ori, ascultă spectacolul pe scări, la fel ca şi colegie ei. „Un student nu-şi permite tot timpul să plătească preţul biletului, aşa că ne descurcăm cum putem. Important e să fim la concerte. Am ajuns să cunoaştem tooate cotloanele Filarmonicii de când ne strecurăm în sală ocolind portarul. În alte ţări, studenţii intră gratuit la concerte, dar la noi, nu poţi intra gratis nici dacă sala e goală pe jumătate”, spune pianista. Şi la Festivalul Enescu a avut locuri tot pe scări.
„Asta, până când ne-a văzut unul dintre organizatori care ne-a permis să intrăm în sală. A apreciat că ne doream foarte mult să ascultăm concertele. Datorită lui, am asistat inclusiv la repetiţiile muzicienilor invitaţi la festival. Aşa i-am cunoscut pe Joshua Bell, Maxim Vengerov, Nikolai Lugansky (foto) şi mulţi alţii. Nu ne venea să credem că avem o asemenea ocazie. Ţin minte că Lugansky m-a întrebat ce program fac la pian şi, de emoţii, nici nu mai ştiam cum mă cheamă”, rememorează deveanca.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ioana Veţean: „Am o predilecţie spre romantici”
-Ce compozitor vi se potriveşte cel mai bine?
-Profesorii mei spun că am o predilecţie spre romantici. Cred că pe Schumann îl „simt” cel mai bine. Dar, în acelaşi timp, mă fascinează şi Enescu şi îmi pare rău că opera lui nu este suficient de cunoscută în România.
-Aveţi un model printre pianiştii contemporani?
-Sunt mai mulţi pe care i-aş aminti. Îmi place argentinianca Martha Argerich, pentru forţa incredibilă pe care o are când se aşează la pian. Dar la fel de mult îmi place şi Katia Buniatishvili, o pianistă de origine georgiană, din generaţia tânără. Am auzit-o cântând la Filarmonica din Budapesta şi cred că sensibilitatea ei se apropie mai mult de stilul meu.
-Se poate trăi din muzică?
-În străinatate, da. Majoritatea prietenilor mei pianişti, care studiază în Europa, reuşesc să se întreţină singuri predând ore private. Ca să nu mai vorbim că, în alte ţări – în Germania, de pildă, preţul unui bilet la concertele susţinute de studenţi se ridică la 400 de euro. Din păcate, în România, muzica nu e la fel de apreciată şi nici nu sunt convinsă că lucrurile se vor schimba prea curând.
––––––––––––––––––––––––––––
„Abilitatea de a înțelege muzica, de a sintetiza informația și de a o aplica în diferite contexte muzicale, inteligența și neobosita dorinţă de-a învața dovedesc că Ioana este un pianist și un muzician de perspectivă”
Silvia Sbârciu, lector univ. Academia de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca
