Pasarela modernă a gării Simeria, deschisă pe jumătate. Cum s-a lucrat în nodul feroviar, modernizat pe magistrala Simeria – Arad

  • Din 2018, peste 140 de kilometri de cale ferată între Simeria și Arad sunt în șantier
    Nodul feroviar Simeria este aproape de final.

Din 2018, peste 140 de kilometri ai căii ferate Simeria – Arad, parte esențială a primei magistrale feroviare din Transilvania (Arad – Alba Iulia, 210 km), se află în plin proces de modernizare cu fonduri europene. Proiectul, împărțit în patru tronsoane, ar trebui finalizat până în 2026, însă lucrările avansează în ritm diferit de la un sector la altul. Pe unele porțiuni, trenurile circulă deja pe noile linii, în timp ce în altele șantierele bat pasul pe loc.

Un exemplu de întârziere este zona tunelurilor de pe Valea Mureșului, din apropiere de localitatea Zam (județul Hunedoara), unde lucrările sunt departe de finalizare și puțin probabil să fie gata anul viitor. Nici noua gară din Deva nu pare să aibă șanse de inaugurare în 2026: vechea clădire de călători a fost demolată în iunie 2024, iar pe locul ei a rămas un teren viran, deja acoperit de buruieni.

Stația CFR Simeria, cea mai mare de pe traseu, este în șantier încă din 2018, iar gara istorică a intrat în reabilitare doi ani mai târziu. Lucrările sunt acum aproape de final, iar vechiul nod feroviar se pregătește să-și primească din nou pasagerii cu o față complet schimbată. Clădirea de epocă, aflată într-o stare avansată de degradare înaintea modernizării, va păstra farmecul arhitectural, dar va fi adaptată cerințelor actuale.

Clădirea de călători este încă în lucru, însă finalizarea ei este estimată pentru 2025. În interiorul gării de la 1900 a fost instalat un lift modern, conectat la pasajul subteran care leagă peroanele.

„Clădirea de călători Simeria – monument istoric – va dispune de spații moderne destinate publicului călător: parcare auto, sală de așteptare, case de bilete, grupuri sanitare, spațiu pentru bagaje și birou de informații. Vor exista, de asemenea, facilități dedicate persoanelor cu dizabilități – zone speciale de acces, casă de bilete și grupuri sanitare adaptate – precum și spații comerciale și de exploatare feroviară”, a transmis CFR Infrastructură.

Deasupra gării, noua pasarelă pietonală construită peste liniile ferate – menită să lege cartierele orașului separate de infrastructura feroviară – a fost deschisă parțial, între peroanele 1 și 3. Finalizarea completă a acesteia este așteptată tot în cursul acestui an.
Între timp, lucrările la peroane, linii și instalații au ajuns, în mare parte, în faza finală.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente