De ce dă peste cap preşedintele taxa pe combustibil moşită de premierul Ponta?
Pentru că Băsescu ştie cum se pot vira banii publici în ţărişoara asta. A învăţat în ani de zile în care Cotroceniul şi Palatul Victoria votau sincron la semnalul său.
Practica neoficială relevă că orice taxă nou apărută în prag de an electoral este rânduită a umfla cu foloase necuvenite efortul financiar de campanie al partidului aflat la Guvernare.
Râvna cu care premierul Ponta ţine cu dinţii de noua taxă nu e de bun augur. Miza nu este nevoia de bani pentru investiţii în infrastructură. Că doar nu l-o fi lovit brusc stinghereala pe Ponta că semnează de premier în ţara cu cea mai jenantă istorie a construcţiei de autostrăzi din Europa şi tam-nesam vrea de la anul să spargă avioane.
Vax ! La mijloc sunt “interese majore”. Lui Victor Ponta îi crapă buza să treacă bugetul cu noua acciză de şapte eurocenţi la combustibil pentru că cei 500 de milioane de euro care i-ar veni în plus la buget de la contribuabili i-ar permite să zburde spre Cotroceni numai pe autostrăzi electorale.
Şi cum? Poţi lua banii ăştia rupţi de la gura noastră de câte ori alimentăm la pompă ca să faci ce vrei cu ei? Absolut. Tehnica deturnării fără emoţii a acestui supliment bugetar e floare la ureche pentru aparatcik-ul din dotare. Problema e să ai ce deturna.
Aproape prezidenţiabilul Ponta are în spate cel mai puternic partid, are cea mai vizibilă şi influentă demnitate în stat, dar nu are bani. Nu are destui ca să atace fără emoţii un an electoral costisitor. Aşa că a inventat taxa politică de şapte eurocenţi şi o poveste inconsecventă în care banii colectaţi ba merg, ba nu merg spre investiţii în drumuri.
Blocarea taxei de către Băsescu ridică două mingi la fileu. Una pentru el însuşi, pentru că nu există român pe care eliminarea unui nou bir să nu-l bucure. Şi alta prezidenţiabilului Crin Antonescu, care, fără să fie obligat să pupe mult hulitul ghiul prezidenţial, poate profita de gestul lui Traian Băsescu ca să câştige puncte în faţa unui adversar încă nedeclarat care se tot joacă cu preşul de sub picioarele sale.
Deocamdată însă şeful liberal tace. Pisica este al naibii de greu de rupt !