Eu cred că a meritat. Eram pur şi simplu exasperat de acel sistem, în care până şi maică-mea îmi spunea că să merg la şcoala de partid, că altfel în ţara asta n-ai altă şansă, asta deşi toată familia asculta şi era de acord cu Radio Europa liberă.
Erau şi lucruri mai bune – dar s-au stricat nu pentru că a căzut comunismul, ci pentru că ceea ce am pus în loc a fost profund alterat. Studenţii erau mai serioşi, la fel şi profesorii – dar ajungeau să lucreze în întreprinderi falimentare, care nu ar fi rezistat niciunde. Rezistau în România, prin minciună şi raportări false. Aşa erau şi locurile de muncă – false. Ce-i drept, ştiam să producem de toate, şi după, ne-am bătut joc de know-how-ul nostru. Dar astea sunt alte discuţii.
Nu-mi vine să mă duc la comemorări de revoluţie la Deva. Nu-mi vine să mă duc niciunde, pentru că realizez enorma cantitate de manipulare care practic obturează orcie şansă de a vedea adevărul.
Până în 22 decembrie 1989, dimineaţa, la Deva nu a fost nici un fel de revoluţie. Nu a demonstrat nimeni din solidaritate cu Timişoara. Nici în 22 decembrie dimineaţa nu au ieşit prea mulţi. Majoritatea stăteau pe la cozi sau în balcoane, aşteptând să vadă ce va fi. Va izbândi revoluţia? – vor spune că au fost cu sufeltul alături de cei care… Va câştiga Ceauşescu? – ei îşi vor fi văzut de treabă… Exact ca la Braşov în 1987.
Cei vreo 2000 de oameni adunaţi în faţa actualului Tribunal şi puţin după în faţa actualului Consiliu Judeţean s-au împrăştiat repede. Pe la ora 14.00 a zilei de 22 decembrie 1989 nu mai era nimeni şi străzile erau pustii. Idealiştii rămăseseră pe dinafară – adică în actuala sală de şedinţe a Consiliului Judeţean. Într-o săliţă mai mică apucaseră să intre iniţiaţii – care au mai vrut să-l pună o tură pe fostul prim-secretar PCR Ioan Popa în fruntea judeţului, că cică trebuie să predea judeţul şi are experienţă. De conducere, se spunea atunci, de management, se spune acum. Până la urmă nu l-au pus şi a ajuns acolo cine trebuie. S-a dovedit o dată în plus că nu masele fac istoria – nici măcar la Deva. Au ajuns în posturi-cheie mulţi politruci din liniile inferioare ale PCR, deghizaţi în fesenişti reformatori. Pe primele documente emise prin întreprinderi după 1 ianuarie 1990, alături de director semna şi preşedintele FSN –ului din întreprinderea respectivă, aşa cum înainte semna secretarul de partid.
Între revoluţionari au apărut apoi diverşi, care au intrat în organizaţii, au cerut drepturi, terenuri şi spaţii comerciale, legi speciale de eroi, urmaşi şi alte categorii care nu prea aveau idealuri, dar erau al dracului de bine orientaţi în teren, cum se spune la armată. Mă uit la lista cu prima şedinţă fesenistă din Deva, la nivel municipal, datată 10 ianuarie şi ţinută la Liceul Decebal, şi îmi vine să râd de câţi secretari BOB erau exponenţi ai noii ordini, porniţi să construiască… De prin nou-apărutul parlament, de prin primărie, prefectură nu exista, nici vreun consiliu judeţean. În câteva luni, frâiele judeţului au fost bine apucate şi Hunedoara a început să lanseze comandouri minereşti spre Bucureşti, ca să apere, nu-i aşa, cuceririle revoluţionare. Dar asta este deja altă poveste.
Au apărut cărţi cu titluri sugestive – De Crăciun, ne-am luat raţia de libertate, sau După execuţie a nins. Parcă acum nu-mi mai pare bine că Ceauşescu a fost executat de Crăciun.
Cu ce revoluţie a fost la Deva, parcă aş simţi nevoia să fie un alt fel de comemorări. Că e ca la începuturile comunismului, cu acea vorbă – puţini am fost, mulţi am rămas.
Dar nu aş vrea deloc să credeţi că-mi pare rău, sau că zic că nu a meritat. Încă vreo 2 – 3 ani şi ne-am fi imbecilizat de tot. A meritat. Fie şi pentru că pot să vă doresc Sărbători fericite, şi că se poate sărbători Crăciunul.
