10.6 C
Deva
joi, mai 22, 2025

A şaptea aniversare. Hunedoara stinge lumina de “Ora Pământului”

Evenimentul sărbătorit pe toate cele şapte continente are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice

ora pamant

“Ora Pământului”, eveniment internaţional sărbătorit în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, în întrega lume va fi marcat şi în municipiul Hunedoara, într-un mod inedit. Diferit de anii precedenţi când municipiul de pe Cerna s-a alăturat oraşelor implicate în această mişcare, prin stingerea luminilor în centrul oraşului, în acest an, două mari bulevarde din oraş şi două străzi vor fi cufundate în întuneric, timp de 60 de minute.

Elevii, invitaţi la manifestare

Între orele 20.30 şi 21.30, “Ora Pământului” va fi marcată prin oprirea  iluminatului public pe Bulevardul Corvin, Bulevardul Dacia, strada George Enescu, strada Ciprian Porumbescu dar şi în zona centrală a oraşului. Elevii din cadrul instituţiilor de învăţământ din oraş sunt invitaţi în faţa Casei de Cultură să ia parte la eveniment şi pentru a scrie cu ajutorul lumânărilor, numele municipiului Hunedoara.
[box type=”info”]Mişcare iniţiată de australieni

“Ora Pământului” constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii sau unităţi economice. Evenimentul este promovat de World Wide Fund for Nature Australia un grup internaţional de lobby pentru mediu şi cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney cel mai mare oraşal Australiei între orele 19:30 şi 20:30 la 21 martie 2007. Cu 35 de ţări din jurul lumii participând oficial şi peste 400 de oraşe, “Ora Pământului” 2008 a fost celebrat pe toate cele şapte continente.[/box]

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/