În 2013, în judeţul Hunedoara, peste 70 la sută dintre cele 345.310 apeluri înregistrate anul trecut de operatorii Serviciului 112 au fost false, potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. „Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, a precizat colonelul Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Două treimi din apelurile înregistrate la 112, au fost ale unor persoane care au avut nevoie de intervenţia echipajelor de Ambulanţă, restul fiind redirecţionate către Poliţie, Pompieri şi Jandarmi.