- În inima Ținutului Pădurenilor, o casă păstrează vie amintirea unei voci ce a urcat din munți spre sufletul unei țări întregi.Casa natală a lui Drăgan Muntean (1955–2002), unul dintre cei mai iubiți interpreți de folclor din Ardeal, a devenit, după moartea sa, unicul muzeu din această regiune montană din vestul României. Ea adăpostește astăzi o colecție de obiecte tradiționale pădurenești și de amintiri legate de artistul care a dat glas sufletului acestor locuri.Ținutul Pădurenilor, cu satele sale arhaice, cocoțate pe culmi ori ascunse în văi adânci și umbroase, e mai mult decât un decor. E o lume aparte, cu o cultură distinctă, pe care Drăgan Muntean a știut s-o valorifice, s-o iubească și s-o cânte.
Una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, Sara bună, bade Ioane, redă drama bătrânilor rămași singuri, o scenă inspirată din viața reală a multor localnici din satele montane ale Hunedoarei:
„Sara bună, bade Ioane,
Mulțămescu-ți dumitale.
Da’ păi cum de s-o-ntâmplat
De ești tare supărat, mai, bade Ioane?
Lasă plugul și grapa
Și haide în sat sara.
Ai crescut feciori și fete,
Te-or ține la bătrânețe, bade Ioane.
Fetele s-or măritat,
Feciorii s-or însurat,
Ai rămas al nimănui,
La marginea satului, mai, bade Ioane.
Voi, feciori, când vă-nsurați,
De părinți să nu uitați,
Că nu-i nimic mai scump în lume
Ca părinții lângă tine, măi bade Ioane.”
Alte melodii ale sale evocă viața locuitorilor din Alun, Bătrâna și alte așezări pădurenești, odinioară pline de viață, dar aproape pustii astăzi, din cauza depopulării.
Drăgan Muntean s-a născut în satul Poienița Voinii și a copilărit pe dealurile din Ținutul Pădurenilor, în sate ce gravitau în jurul minelor de fier de la Ghelari și Muncelu, al carierelor de piatră, talc și marmură și, ulterior, în jurul centrului industrial Hunedoara.
Însă adevărata bogăție a acestor sate patriarhale erau pădurile întinse și pășunile de la marginea lor, unde tradițiile și portul popular s-au păstrat nealterate de secole.
„M-am născut într-o zodie bună pentru mine, cea a berbecului, în 18 aprilie 1955, în satul Poienița Voinii, județul Hunedoara. După absolvirea claselor primare în satul natal, din clasa a V-a am urmat cursurile Școlii de Muzică din Deva, până în clasa a VIII-a, apoi Liceul Pedagogic – specialitatea învățători – și, în paralel, învățam să cânt la clarinet, apoi la taragot. Am lucrat timp de 14 ani în învățământ, apoi la Școala Populară din Deva și, ulterior, am absolvit Facultatea de Drept”, declara el într-un interviu din 1999 pentru revista Timpul.
În adolescență, fusese îndrumat de rapsodul Achim Nica, modelul său artistic, să nu imite pe nimeni, ci să-și creeze propriul repertoriu:
„Acest lucru m-a ambiționat foarte mult și am început să scotocesc în lada de zestre a pădurenilor mei. Și vă spun cu toată sinceritatea: am găsit lucruri extraordinare. Mi-am alcătuit repertoriul, l-am dat spre aprobare la radio și, astfel, au pătruns în fonoteca radio numai cântece de valoare.”
Drăgan Muntean a devenit cunoscut în anii ’80, odată cu primele apariții la televiziune. A fost învățător în comuna Vețel, apoi la Deva. După absolvirea Academiei de Poliție, a condus Ansamblul „Ciocârlia” al MAI între 1997 și 2000. S-a întors la Hunedoara ca ofițer al Inspectoratului Județean de Poliție, cu gradul de locotenent-colonel.
În aprilie 2002, cu puțin timp înainte de a împlini 47 de ani, a suferit un accident vascular cerebral și a murit pe un pat de spital din Târgu Mureș. Mii de oameni au participat la funeralii, organizate la Deva. A fost înmormântat în cimitirul din satul Leșnic, comuna Vețel.
În Poienița Voinii, un festival de folclor organizat în fiecare august îi poartă numele. Drăgan Muntean a fost inițiatorul acestui eveniment în anii ’80.
Astăzi, în satul situat la circa 25 km de Hunedoara, mai locuiesc doar câteva zeci de oameni, majoritatea vârstnici. Aproape fiecare familie are și o locuință în oraș.
Poienița Voinii, atestată documentar din vremea Huniazilor (sec. XV), a devenit un reper al județului datorită lui Drăgan Muntean – și locul pe care l-a evocat adesea în doinele sale:
„Doame, atâta mi-i de greu, măi!
C-am plecat din satul meu, măi!
Lume multă am întrebat, măi!
Oare cin’ m-o blestemat, măi?
M-aș întoarce, n-am la cine.
În ogradă n-am pe nimeni, măi!
Pomii toți mi se uscară, măi!
Oamenii se îndepărtară, măi!
O rămas un biet bătrân, măi!
Și lângă casă un prun, măi!
Prunu poate-o mai rodi, măi!
Dar bătrânu n-o mai fi, măi!”
La câțiva kilometri de Poienița Voinii se află alte așezări pitorești: Alun, cu drumul și biserica din marmură; Ghelari, cu fostele mine de fier și catedrala impresionantă supranumită „a pădurenilor”; Vadu Dobrii – o așezare la peste 1.000 m altitudine, aproape părăsită; Govâjdia – cu celebrul furnal de fontă vechi de peste două secole; și satele arhaice Lelese, Bunila și Cernișoara Florese.
