25 de ani de la moartea fotbalistului Michael Klein. Cum va fi comemorat

Se împlinesc 25 de ani de la moartea fotbalistului Michael Klein (1959 – 1993), simbolul generaţiei de aur a echipei Corvinul Hunedoara. Fostul jucător de fotbal al naţionalei României va fi comemorat la Hunedoara, în 2 februarie.

„În acest an, la împlinirea a 25 de ani de la dispariţia lui Michael Klein, evenimentul va cuprinde, printre altele, dezvelirea unei statui a sportivului, precum şi organizarea unui meci de fotbal între Naţionala României 1990-2000 şi Corvinul Hunedoara 1980-1990”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara, care marţi a dispus alocarea a 20.000 de lei pentru sprijinirea evenimentului. Bugetul total estimat organizării evenimentului este în valoare de 315.857 de lei, informează Consiliul Judeţean Hunedoara.

Suma va fi utilizată pentru finanţarea următoarelor activităţi: realizare grup statuar – 157.966,00 lei, amenajare peisagistică a zonei de amplasare grup statuar – 137.891 de lei şi cazare, masă, echipamente echipe, cupe, medalii – 20.000 de lei.

Michael Klein s-a născut la 10 octombrie 1959, în Amnaş (judeţul Sibiu). A fost un fotbalist român de etnie germană care a jucat la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti şi KFC Uerdingen 05. Michael Klein a jucat peste 300 de meciuri pentru FC Corvinul Hunedoara, în anii 1970 şi 1980, şi a fost un jucător reprezentativ pentru echipa naţională. Este considerat un simbol al municipiului, chiar dacă s-a stins din viaţă la vârsta de 33 de ani, departe de Hunedoara, în Germania. Fotbalistul a decedat în 2 februarie 1993, în timpul unui antrenament al echipei la care juca la acea vreme, Bayer Uerdingen.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente