- A murit fostul medic hunedorean Romeo Stănescu. Romeo Stănescu a fost director al Spitalului Municipal Hunedoara între 1993 şi 2001 (unitate în care a activat încă din 1965), şef al secţiei de Ortopedie din acelaşi spital între 1990 şi 2001, dar şi consilier local între 1996 şi 2000.
„Întâi de toate însă, a fost un om inimos şi un profesionist desăvârşit. Comunitatea hunedoreană, mai ales cea medicală, îi datorează mult”, a informat Primăria Hunedoara.
„Cu sufletele greu încercate, anunțăm dispariția celui ce ne-a fost tată, soț si bunic, dr. Romeo Stănescu.
Un OM care a știut să pună mai presus de orice medicina, dar si familia, care ne-a îndrumat și sprijinit în cele mai grele momente, a plecat să ne vegheze, din Ceruri. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îi așeze sufletul în rândurile drepților, iar lui Tata Mare îi promitem că nu îl vom uita niciodată.
Cei ce doresc să își ia rămas bun, sunt așteptați la Capela Sf. Nicolae din Deva, unde va fi privegheat, iar înmormântarea va avea loc mâine, 4 mai 2023, ora 14.00”, a transmis familia Stănescu




