Joi, un bărbat în vârstă de 49 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe bulevardul Corvin, din municipiul Hunedoara, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc și nu a acordat prioritate mopedului condus de un bărbat de 78 de ani, din municipiul Hunedoara, pe care l-a acroşat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului mopedului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,29 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în timp ce, în cazul conducătorului mopedului, rezultatul a fost negativ.


