
Pasagerii unui autoturism Dacia Logan au fost aduşi la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un BMW.Accidentul s-a petrecut la intrarea în municipiul Deva, dinspre Mintia. „În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului Dacia Logan a încercat să întoarcă autovehicolul într-o zonă în care acest lucru nu este permis. Maşina a fost lovită de un alt autoturism, care circula regulamentar, iar în urma impactului două persoane aflate în autoturismul Dacia au avut nevoie de îngrijiri medicale”, au informat reprezenanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Traficul rutier a fost restricţionat în zonă, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, efectuate de agenţii de poliţie.