Miercuri, în jurul orei 23.30, poliţiştii locali au condus la sediul Poliţiei Hunedoara un bărbat de 35 de ani, din comuna Certejul de Sus, despre care au sesizat că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, petrecut la intersecţia Bulevardul Traian cu Bulevardul Dacia, din Hunedoara. „În fapt, bărbatul conducea un autoturism dinspre municipiul Deva, iar la intersecţia menţionată a intrat în sensul giratoriu amenajat. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.




