15.5 C
Deva
sâmbătă, mai 18, 2024

Accident rutier la ieșire din Hunedoara

Un accident rutier s-a petrecut, duminică dimineață, pe șoseaua Hunedoara – Deva (DJ 687), la intrarea în municipiul Hunedoara. Din primele informații, un șofer a lovit un cap de pod, peste râul Petac, și s-a răsturnat cu autoturismul.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara și ale Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, pentru a acorda primul ajutor. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Astăzi, în jurul orei 10.50, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687 (din direcția Deva – Hunedoara) pe raza localității Pestisul Mare, a pierdut controlul asupra volanului, răsturnandu-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime (conducatorul auto și pasagerul refuzând acordarea oricăror îngrijiri medicale). În urma testării bărbatului, a rezultat o concentrație de 0.76 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/