34.1 C
Deva
vineri, iulie 12, 2024

Accident rutier pe DN 7: trei oameni au fost răniți. Printre victime se află și un adolescent

Trei persoane, printre care și un minor, au fost grav rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier care s-a produs joi, în jurul orei 9.00, pe DN 7, în localitatea Vețel.

„Sosite de urgență la locul impactului, echipajele de pompieri din Deva și Ilia au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme care se deplasau pe sensuri opuse de mers.

Salvatorii au intervenit de urgență pentru descarcerarea unui băiat în vârstă de 15 ani, aflat în autoturismul condus de sora lui, în vârstă de 19 ani, care, la sosirea pompierilor, era ieșită din autovehicul, dar prezenta traumatisme. Amândoi au fost transportați cu ambulanțele S.A.J. Hunedoara, la UPU Deva.

Conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism implicat în accident era conștient, ieșit din autoturism, dar a avut nevoie de asistență medicală. El a fost transportat, de asemenea, la UPU Deva cu o ambulanță SMURD”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Cauza producerii accidentului este în curs de cercetare.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/