22.9 C
Deva
miercuri, iulie 24, 2024

Agresiuni înfiorătoare asupra unei fete din Deva, în mijlocul colegilor ei care au filmat scenele fără să intervină

Imaginile în care o adolescentă din Deva a fost umilită și bătută de o altă tânără, în public, în mijlocul colegilor săi, fără însă ca aceștia să intervină în ajutorul ei, au stârnit reacții de revoltă pe rețelele de socializare. „Deva, un oraş liniştit unde lumea relativ duce o viaţă cât de cât decentă, cu mici scântei. Acum înainte de alegeri, se trezeşte o mică smardoaică să facă ea legea pe zonă! Nu se poate atâta nesimţire şi nepăsare din partea celorlalţi care doar au filmat fără să intervină (“prieteni”). Trebuie oprit acest bulling ce e din ce în ce tot mai mare şi ajunge la un nivel foarte ridicat. Nu cred că aşa aţi fost învăţaţi acasă de către părinţii voştri, atât sper, şi sincer lucrurile acestea nu trebuie lăsate la voia întâmplării . Poliţia în momentul de faţă chiar ar trebui să se autosesizeze şi sa îşi facă datoria. Aş aprecia să distribuiti acest video dacă domnişoara a vrut sa fie vedetă şi şmecheră să fie atunci”, a fost mesajul publicat de un devean, alături de clip.
Polițiștii au identificat autoarea agresiunii, care va fi anchetată penal. „În data de 7 septembrie 2020, în urma unei postari pe o reţea de socializare a unui mesaj şi a unei filmări, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în prezenţa mai multor martori (adolescenţi) o minoră în vârstă de 16 ani, a fost agresată de către o altă minoră de 13 ani. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/