Alipinista de 16 ani Alexandra Marcu a cucerit vârful Giluwe din Papua Noua Guinee şi şi-a trecut în palmares cel de-al cincilea cel mai înalt vulcan de pe fiecare cointinent. Apropiaţii săi au postat anunţul pe Facebook.
Alexandra Marcu a plecat la sfârşitul lunii noiembrie în Papua Noua Guinee, pentru a escalada vulcanul Giluwe, de peste 4.300 de metri. A ajuns la capătul lumii, într-unul dintre cele mai sălbatice locuri de pe planetă, însoţită doar de tatăl său, Dan Marcu. Alexandra a pornit în ascensiunea finală spre vârful Giluwe în 2 decembrie, după ce a petrecut Ziua Naţională într-un sat de papuaşi, de la poalele vulcanului.
Ascensiunea pe vârful Giluwe a fost una dificilă, deoarece în Papua Noua Guinee este vremea musonilor. Simbolul României a fost fluturat de Alexandra cu mândrie pe alţi patru dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii: Kilimanjaro (Africa), Pico de Orizaba din Mexic, Kazbek (Europa) şi Damavand din Iran (Asia). Alexandra a început expediţiile pe cei mai înalţi munţi ai lumii de la vârsta de 11 ani. A fost ajutată de tatăl său Dan Marcu şi susţinută de mama sa, Dana, dar cel mai important lucru este că îşi găseşte singură forţa interioară pentru a continua ascensiunea. „Cred că lucrul cel mai important este să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti. Să crezi că vei reuşi şi să zâmbeşti întotdeauna!”, spunea Alexandra Marcu.