Drumul de marmură de la intrarea în Alun măsoară peste doi kilometri şi a fost construit de localnici la începutul anilor ’60.
Calea săpată în versantul abrupt, acoperită cu marmură adusă de pe culme, urcă de pe marginea unui râuleț, ocolește apoi vechea carieră și se pierde printre casele pustii ale așezării din Ținutul Pădurenilor. Cei doi kilometri ai drumului de marmură nu sunt tocmai confortabili pentru șoferi, însă drumul impresionează prin unicitatea sa. Putea fi chiar mai lung cu 10 kilometri, până la Ghelari, povestesc localnicii din Ținutul Pădurenilor, pentru că marmura exista din belșug. Din cauza pantei prea abrupte și a faptului că drumul producea uzura mai rapidă a roților camioanelor, oamenii au renunțat la continuarea construcției.
De aproape două secole oamenii din Ținutul Pădurenilor au exploatat cariera de marmură a satului Alun. De aici au fost extrase blocuri de piatră folosite la construcția Casei Poporului și tot din Alun își au originea coloanele de marmură ce împodobeau vila familiei Ceaușescu. Din anii ’30, marmura de Alun a servit la construcția mai multor biserici din regiunea Hunedoarei, cele mai mari fiind catedrala din Ghelari și catedrala din Centrul vechi al Hunedoarei. Însă cea mai neobișnuită dintre ele se află în centrul satului și a fost clădită aproape integral din marmură de la Alun. Biserica – monument a fost ridicată din blocuri de marmură la mijlocul anilor ’30, de preotul Petru Roșu, și a fost pictată în frescă la începutul anilor ‘60.
De câțiva ani, locul a fost transformat într-un schit, în care slujesc două călugărițe. Maicile au în grijă biserica de marmură și au făcut eforturi uriașe pentru repararea ei. Au reușit să obțină fonduri pentru înlocuirea acoperișului vechi și degradat, însă biserica mai are nevoie de restaurare și de amenajări interioare. Nu are încă podea, iar mobilierul și zidurile îi sunt degradate. Cele două călugărițe au reușit să înlocuiască și acoperișul vechii bisericii a satului, o adevărată „bijuterie”, clădită din lemn pe coama unui deal, în urmă cu trei secole.
Sunt peste 50 de case părăsite în Alun. Cele mai multe au fost construite pe fundații solide de marmură, din lemn sau din cărămidă și impresionează prin aspectul lor. Înainte de Al Doilea Război Mondial, satul număra peste 100 de gospodării și era mândria Ținutului Pădurenilor. Acum, în afara celor două măicuțe, pe ulițele așezării rar mai pot fi văzuți oameni ai locului. „Satul a rămas pustiu, iar în ultimii ani aici au mai rămas câțiva bătrâni. Eu locuiesc în Hunedoara și mai vin aici pe timp de vară, pentru a avea grijă de gospodărie, de grădină. Am copilărit în Alun și tot terenul acesta din jurul satului nici nu își vine să crezi cât grâu era aici și ce recoltă era pe câmp. Oamenii aveau peste 100 de vaci și mii de oi”, a relatat Aron Popa (76 de ani), singurul localnic care a putut fi găsit acasă, în afara celor două măicuțe.
