Poliţiştii din Petroşani continuă cercetările în cazul de agresiune sesizat chiar în seara alegerilor de reprezentantul unui partid politic din Petroşani.
Poliţiştii de la Petroşani care investighează cazul au fost ieri la benzinăria unde a avut loc incidentul pentru a viziona imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate atât în interiorul, cât şi în exteriorul staţiei. De asemenea, persoanele implicate au fost audiate, chiar duminică seara, însă este posibil să mai fie chemate la poliţie pentru lămuriri suplimentare, în funcţie de cursul investigaţiei.
Reamintim că scandalul a izbucnit duminică seara, după ce două autocare cu turişti care veneau de la Mănăstirea Prislop au atras atenţia reprezentanţilor uneia dintre coaliţiile politice implicate în campanie. Cele două autocare au oprit în parcarea unei staţii de benzină de la ieşirea din Petroşani, iar o parte a oamenilor s-au dus pe rând să voteze la o secţie amenajată la Şcoala Generală nr. 7 din Petroşani, cea mai apropiată de benzinăria respectivă. Reprezentanţii coaliţiei amintite – care se aflau în staţia de benzină la acel moment – au suspectat un posibil turism electoral şi au încercat să -i fotografieze pe cei aflaţi în autocar. Numai că una dintre persoanele în cauză ar fi fost deranjată că este fotografiată şi ar fi prins-o de mână pe cea care a vrut să facă poze, respectiv Dorina Pleşcan (UNPR). Politiciana a sunat la 112, iar oamenii legii au sosit imediat la faţa locului. Surse oficiale din IPJ Hunedoara spun că se fac cercetări sub aspectul comierii infracţiunii de loviri şi alte volenţe, ca urmare a sesizării depuse. Cât priveşte posibilele acuzaţii de turism electoral, acestea nu s-au confirmat, spun sursele menţionate..


