15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Aplicația Salvamont, inutilă în offline

Ovidiu Bodean, șeful salvatorilor montani din județul Hunedoara, recomandă turiștilor să-și instaleze aplicația Salvamont pe telefoanele mobile. Aceasta cuprinde un ghid de informare și orientare montană în România, despre 51 de masive montane, 600 de trasee turistice, 150 de cabane și 180 de pârtii de schi din întreaga țară.

„Este aplicația aceea, Salvamont sau Salvamont Vodafone, ca să spunem cine ne-a finanțat pentru ea. Este gratuită, se poate descărca pe orice smartphone. Ea cuprinde, în afară de toate informațiile necesare unui om care merge la munte, începând de la trasee montane, cabane, programul cabanelor. Acum vine sezonul de iarnă și vor avea starea pârtiilor, strat de zăpadă, lungimea pârtiilor, care pârtii sunt deschise, dacă pârtia este bine pregătită, meteo… Și, nu în ultimul rând, te loghezi, iar când pleci în excursie îi dai drumul gps-ului, în așa fel încât cel din dispecerat vede ce traseu parcurgi. Dacă apelezi butonul de SOS, dispecerul știe că ești în pericol și acționăm”, declară Ovidiu Bodean.

Deși aplicația funcționează foarte bine în momentul în care este conectată la rețelele de internet, în offline nu mai funcționează.

„În offline te poți baza pe hărțile descărcate în prealabil. Ca să alertezi prin SOS sau să te vadă dispecerul, aplicația are nevoie de rețea de telefonie sau de internet. E mai dificil în zonele fără acoperire, bineînțeles, dar se văd ultimele puncte prin care a trecut turistul, le vedem în dispecerat și putem interveni”, mai spune șeful salvamontiștilor hunedoreni.

Aplicația a fost descărcată de 100.000 de ori, iar creatorii ei susțin că încearcă s-o îmbunătățească în mod constant.

„Cel mai important, în secțiunea SOS ai la dispoziție un serviciu de localizare a poziției telefonului prin care notifici în timp real dispeceratul Salvamont despre traseul și coordonatele tale, altitudinea și chiar și nivelul bateriei telefonului. Serviciul SOS este recomandat tuturor celor care călătoresc pe vreme dificilă sau pe trasee necunoscute. Astfel, echipa Salvamont poate monitoriza numărul turiștilor care se află în zone de risc, iar în cazul în care aceștia apelează de urgență dispeceratul, poziția geografică poate fi ușor identificată, reducând extrem de mult timpul de localizare și salvare. Doar la cererea utilizatorului, aplicația va încerca localizarea poziției telefonului, folosind funcția GPS sau triangulația antenelor de telefonie mobilă, trimițând apoi informațiile către dispeceratul Salvamont. Se poate păstra funcția de localizare activă și pe durata parcurgerii unui traseu mai lung, pentru a informa echipa Salvamont pe întreaga perioadă a excursiei”, se mai arată în descrierea aplicației.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/