16.3 C
Deva
miercuri, mai 1, 2024

APRINDERE DE GAZ METAN. Incendiu în apartamentul unei familii din Călan

Un incendiu a izbucnit în locuinţa unor hunedoreni din Călan, care au uitat butelia de gaz metan deschisă. Proprietarul apartamentului a fost rănit, iar fiica sa a suferit un atac de panică.

Două echipaje de pompieri au intervenit în ajutorul unor huendoreni care au avut de suferit de pe urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz metan. „Incendiul, stins de proprietarul apartamentului i-a provocat acestuia arsuri de gradul 2, pe faţă, în timp ce o tânără de 18 ani, care se afla în apartament a suferit un atac de panică, acuzând dureri în zona toracică. Cei doi au fost transportaţi, pentru investigaţii suplimentare la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului Hunedoara”, a informat Anemonda Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. În urma aprinderii acumulării de gaz nu au fost dislocate elementele de construcţie, uşile sau geamurile apartamentului sau ale locuinţelor învecinate şi nici nu a fost afectată structura de rezistenţă a imobilului. Cel mai probabil, incendiul a fost produs de o acumulare de gaz provenită de la aragaz, susţin reprezentanţii ISU Huendoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/