Piaţa Unirii din oraşul de la poalele Cetăţii a fost neîncăpătoate pentru spectatorii veniţi să asiste în seara Zilei Naţionale la deschiderea Târgului de Iarnă şi aprinderea luminilor de sărbători
Foto: Raul Venter & Ionut Sibişan
Cu mic, cu mare, mii de deveni au luat parte duminică seara la aprinderea luminilor de sărbători şi totodată la inaugurarea Târgului de Crăciun. După lăsarea serii, Piaţa Unirii din oraş a fost neîncăpătoare pentru mulţimea care a ieşit să sărbătorească în stradă Ziua Naţională. Retragerea cu torţe a forţelor participante la defilarea din cursul zilei, formată din militari de la Geniu, reprezentanţi ai Jandarmerei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, au impresionat până la lacrimi spectatorii, care i-au primit cu ropote de aplauze.
Spectacol impresionant pe cer
Lumea magică a Sărbătorilor de Iarnă a cuprins oraşul odată cu aprinderea luminilor de Crăciun cu o simplă apăsare de buton a primarului Petru Mărginean. Totodată, preţ de câteva minute, Piaţa Unirii a fost scăldată în lumina artificiilor, iar oamenii au admirat spectacolul impresionant mutat pe cer. “De 1 decembrie şi devenii au avut parte de o zi şi o seară frumoasă, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun. Împreună cu Veta Biriş care ne-a onorat astăzi cu prezenţa am demonstrat că noi, devenii, suntem adevăraţi patrioţi şi că ne respectăm valorile. Mulţumesc din suflet tuturor devenilor care în seara aceasta au fost aici, aproape de noi”, a spus primarul Devei, după momentul magic al aprinderii luminilor de sărbători.
Start la cumpărăturile de sezon
Standuri cu produse tradiţionale numai bune de aşezat pe masa de sărbători, îmbinate cu bunătăţile sfârâind pe grătare, vinul fiert şi ciocolata caldă au adunat devenii la o poveste dar au dat şi startul cumpărăturilor pentru Crăciun. Comercianţii au adus la vânzare printe altele căciuli moderne din blană, cojoace, veste şi papuci pufoşi, dar şi oale pentru fiert sarmale, murături ca la mama acasă sau alte bunătăţi numai bune de aşezat sub pomul de Crăciun. Copiii au avut ocazia să se plimbe prin mulţime cu o trăsură pe mărimea lor trasă de un simpatic ponei. Programul serii a continuat în centrul oraşului cu muzică de fanfară şi un spectacol folcloric.