Doar opt autoturisme din cele aproape 1.000 verificate în acest an de Registrul Auto Român Hunedoara în timpul acţiunilor din trafic prezentau pericole iminente de accident, potrivit reprezentanţilor instituţiei. „În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român”, a informat RAR Hunedoara.
În unul din trei cazuri, inspectorii RAR au descoperit că maşinile prezentau nereguli, din punct de vedere al securității rutiere: proasta funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcție, defecțiuni ale sistemului de frânare, nivel depăşit de poluare, probleme legate de identificare ori au avut neconformități din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice.
La finalul controalelor tehnice desfășurate în trafic, la nivelul județului Hunedoara, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliția Rutieră a reținut 283 de certificate de înmatriculare, şapte permise de conducere și au fost aplicate 292 de amenzi.
Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule din care 4.485.000 sunt autoturisme.


