Căutările elevei de 14 ani dispărută în urmă cu două zile în Retezat, au fost reluate în această dimineaţă. Apropiaţii adolescentei nu mai ştiu nimic de ea de două zile, când aceasta s-a pierdut de grupul cu care venise într-o excursie, în zona Barajului Gura Apelor
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, au fost constituite 14 echipaje mixte de salvare-căutare, formate din 61 de efective ale următoarelor instituţii: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Direcţia Silvică Hunedoara. Echipajele sunt însoţite şi de câini de salvare, iar pompierii folosesc două bărci de salvare cu care patrulează pe lac. „Suprafaţa de căutare a tinerei se întinde între Poiana Pelegii, Barajul Gura Apelor, Râul Şes, Merila şi Brădăţel”, a precizat Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
Serviciul Salvamont a fost fost alertat verbal de către preotul Cristian Olariu, cel care a organizat tabăra. Mai precis, acesta s-a deplasat la Punctul Salvamont cantonat pe perioada de vară în Poiana Pelegii. Grupul de copii se întorcea în tabăra de corturi situată în Poiana Pelegii dinspre Lacul Bucura. Pe acest traseu, se pare că fata a părăsit grupul. Plecarea adolescentei a fost adusă la cunoştinţa salvamontiştilor în jurul orei 17.00. Echipa Salvamont de la Poiana Pelegii a luat legătura, prin staţii de emisie recepţie, cu punctele Salvamont cantonate la Lacul Bucura, Cabana Buta şi punctul de permanenţă Zănoaga pentru a informa salvatorii montani despre părasirea taberei a adolescentei. Lacul Bucura, Lacul Zănoaga şi Cabana Buta erau trei direcţii, pe trasee montane, cu zone de campare, înspre care fata s-ar fi putut deplasa.
Preotul Olariu afirmă că el a plecat cu maşina în căutarea fetei, pe traseul Valea Lăpuşnicului – Valea Gura Zlata – Haţeg. Căutările au continuat până în jurul orei 22.00, când preotul s-a întors. Acesta a comunicat salvamontiştilor care se întorceau fără rezultate din căutare, că există posibilitatea ca fata să fi plecat din tabără cu intenţia de a ajunge înapoi la Centrul de Plasament din Lupeni unde locuia, nefiind prima dată când ar fi făcut acest lucru.
În cursul serii de 20 august, după ora 22.00, salvamontiştii de la Baza Râuşor au fost solicitaţi să apeleze telefonic Centrul de Plasament din Lupeni, pentru a afla dacă adolescenta a ajuns la Centru. La aceste apeluri nu a răspuns nimeni. Abia în dimineaţa următoare a zilei de 21 august, s-a reuşit să se ia legătura prin telefon cu Centrul de Plasament din Lupeni, reprezentanţii acestuia afirmând că adolescenta nu s-a întors la Centru. La prima oră a zilei de 21 august au fost reluate căutările de către salvamontişti. Concomitent aceştia au apelat serviciul de urgenţă 112 pentru a cere suplimentarea forţelor de căutare. Aceste efective caută şi în prezent în toată zona Masivului Retezat. Zona de căutare se poate întinde până la 7 000 de hectare. SURSA Salvamont Hunedoara.
Adolescenta de 14 ani este din Lupeni şi era în grija unui centru de asistenţă socială din localitate. A venit cu un grup de alţi şase copii, într-o tabără organizată de o parohie din Lupeni. Dispariţia ei a fost semnalată autorităţilor abia a doua zi.