19.9 C
Deva
vineri, iunie 14, 2024

Aurel Vlaicu a zburat pentru prima dată cu avionul său Vlaicu I, la 17 iunie 1910, de pe Dealul Cotrocenilor

  • Aurel Vlaicu a zburat pentru prima dată cu avionul său Vlaicu I, la 17 iunie 1910, de pe Dealul Cotrocenilor.

În 1909, Aurel Vlaicu a proiectat şi a construit unul din primele planoare, pe care l-a denumit Vlaicu-1909, folosindu-l doar pentru zboruri demonstrative.

În anul următor avea să termine de construit ceea ce s-a numit aparatul „Vlaicu I”, pe care l-a încercat cu succes, după mai multe încercări, pe câmpul de la Cotroceni pe 17 iunie.

Aurel Vlaicu scria la acea vreme:

„Impresia cea mai puternică am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Binţinţi, în Ardeal. Berlot încă nu trecuse canalul Mânecei… Bucuria cea mai mare însă, am simțit-o când am zburat pentru prima oară ia Cotroceni. Nu m ’am ridicai mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra maşina. Zburasem. Şi asta era principalu. Mă suisem sigur în aer, făcusem evoluțiuni șovăielnice. Publicul care eră de faţă, m’a aplaudat cu entuziasm. Iar eu, după ce m’am coborât, eram ca şi beat de bucuria fără margini a izbândei. Începusem să mă dau peste cap pe câmp de fericire. Cei din jurul meu, ziceau c’am înnebunit. Şi eram, în adevăr, nebun de entuziasm şi mulţumire. De altfel, este un adevăr de mirat cum omul nu înnebunește când zboară” (volumul „Albumul Vlaicu”, capitolul „Impresii din văzduh”)

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/