Institutul de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA) va realiza o nouă expertiză tehnică pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Exppertiza contractată în următoarele zile va dura aproximativ două luni, timp în care tronsonul de 21 de kilometri al „autostrăzii – muzeu” va rămâne închis, a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. În funcţie de rezultaltele expertizei, CNAIR va decide ce măsuri vor fi luate pentru deschiderea circulaţiei pe acest tronson.
În 19 septembrie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi managerul CNAIR, Sorin Scarlat au organizat o mini-conferinţă pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva şi au susţinut că o expertiză a CNAIR se afla în derulare la momentul respectiv pe cei 21 de kilometri, iar rezultatele ei erau aşteptate până la sfârşitul lunii septembrie. Apoi, Compania va decide cum unde se va interveni pentru remedierea deficienţelor.
„O soluţie este să putem executa în regie proprie aceste lucrări, impuse de expert, iar a doua soluţie este să găsim un antreprenor specializat pentru a le realiza”, susţinea Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR. „Nimeni nu este atât de nebun încât să nu deschidă o autostradă, dar noi, în România, nu ne dorim lucrări second-hand şi vrem ca ele să fie foarte bine realizate. Noi ne dorim să dăm în trafic aceşti 21 de kilometri de autostradă, lucru care se va şi întâmpla, dar în momentul în care se va finaliza expertiza, să ştim exact cu ce avem de-a face pe acest lot de autostradă şi ce ne-au lăsat, ca să spun aşa – greaua moştenire – a constructorului”, adăuga şi ministrul Răzvan Cuc.





