13.1 C
Deva
joi, martie 27, 2025

Blocaj la Termocentrala Paroşeni/ Managerul de proiect vorbeşte despre “lucrurile dubioase” din contractul pentru instalaţia de desulfurare

În timp ce constructorul german ia în calcul posibilitatea de a se retrage din proiectul de realizare a instalaţiei de desulfurare de la Termocentrala Paroşeni, managerul de proiect, Dan Marinescu, atrage atenţia asupra “lucrurilor dubioase” care se petrec în această perioadă la această termocentrală pe care le-a adus, fără rezultat, la cunoştinţa conducerii SE Paroşeni.

Situaţia este extrem de gravă, în condiţiile în care investiţiile în mediu reprezintă o cerinţă a Uniunii Europene, fără de care SE Paroşeni nu mai poate funcţiona. În plus, dacă investiţia nu se finalizează, riscăm să returnăm banii Băncii Europene de Investiţii, care a finanţat lucrarea. Proiectul este pe cale să se blocheze şi asta din cauză că oficialii Complexului Energetic Hunedoara nu au găsit în conturi banii pentru plata TVA-ului. Dan Marinescu, directorul de proiect al instalaţiei de desulfurare şi şlam dens de la Paroşeni, atrage, însă, atenţia asupra pericolului care rezidă din neplata TVA-ului la acest proiect. Marinescu a atras atenţia asupra acestui fapt şi în luna februarie a acestui an, dar de această dată subliniază şi pericolul care paşte statul român prin neplata TVA la acest proiect cât şi lucrurile dubioase care se petrec la Paroşeni. “Nu ştiu ce se întâmplă cu banii alocaţi pentru acest TVA, ba îi avem ba nu îi avem . Nimeni nu ştie şi nu mai înţelege nimic însă acest lucru nu este o joacă iar cei responsabili pentru acest lucru trebuie să cunoască şi să-şi asume consecinţele. Suntem în al XIV-lea ceas iar contractorul german îşi pierde răbdarea şi riscăm că acum când desulfurarea este gata în proporţie de peste 85% să reziliem contractual şi să fim nevoiţi să returnăm jumătate din investiţia de 65.300.000 de euro înapoi la BEI. ” a spus Marinescu.

Sursa citată menţionează că echipa care implementează proiectul este efectiv decimată, iar lucrurile ar fi cunoscute direct de conducerea SE Paroşeni, care nu a luat, însă, nicio măsură.

“Sunt lucruri dubioase care se petrec la noi şi eu nu am mai rezistat şi până la urmă am cerut clarificări prin adrese interne adresate directorului Vişan. Echipa mea este decimată, oamenii fiind mutaţi pe alte posturi sau relocaţi către alte atribuţii atunci când este mai multă nevoie de ei, suntem oarecum presaţi să semnăm anumite facturi, deşi nu corespund din punct de vedere contractual, totodată am constatat că sunt semnate facturi de progres lunar în perioada de suspendare deşi eu m-am opus şi am făcut o opinie separată, însă cu toate acestea au fost semnate atunci când eu eram în concediu şi am aflat ulterior la ceva timp după ce acestea fuseseră déjà semnate şi plătite. Au fost ţinute şedinţe legate de acest proiect inclusiv cu oameni care nu au nici o legătură cu acesta şi eu nu am fost invitat. Să nu mai vorbesc că, în luna iulie aacestui an, era plănuită, la Bucureşti, o şedinţa de management în cadrul acestui proiect, cu o agenda de şedinţa pentru două zile, iar directorul Vişan a decis că trebuie să meargă fără mine, însă contractorul german s-a ridicat şi a plecat după 10 minute, din câte am înţeles, şi au trimis o scrisoare mai apoi prin care specificau că directorul Vişan a participat acolo doar ca reprezentant al Termocentralei Paroşeni şi nu ca persoană autorizată. Eu trebuie să aflu de toate aceste discuţii de la alţii pentru că el nu comunica cu mine şi nu spune ce face”, a mai spus Dan Marinescu.

Au ajuns în instanţă

Acesta spune că îşi doreşte mult ca proiectul să fie dus la bun sfârşit pentru a asigura continuitatea centralei şi locurilor de muncă pentru angajaţi: “Îmi doresc mult să se finalizeze acest proiect pentru a asigura continuitatea termocentralei care este cea mai nouă si are cel mai performant grup energetic pe cărbune. Prin urmare ar fi păcat că această să se închidă pe motivul nerealizării acestei investiţii când este aproape gata. Cât despre restul care mă privesc direct există deja un proces pe rol cât şi o plângere penală şi sunt convins că acestea se vor clarifica şi rezolva în instanţă”. În încercarea de a rezolva problema de la Paroşeni, Dan Marinescu a înştiinţat cât mai mulţi oameni cu putere decizională în speranţa că, până la urmă această situaţie tensionată se va remedia.

De precizat că entitatea energetică hunedoreană a primti de la Guvern un împrumut în valoare de 98 de milioane de lei, însă niciun leu nu a ajuns la Termocentrala Paroşeni pentru proiectul desulfurării.

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/