Un bărbat agresiv, care prezenta semne clare ale unei afecţiuni psihice, a fost imobilizat de poliţişti şi paramedici şi dus la spital.
Trecătorii au fost cei care au chemat în ajutor autorităţile, după ce au fost înjuraţi de bărbat şi la un pas de a fi loviţi. Totul s-a întâmplat ziua în amiaza mare, în apropierea Spitalului de Urgenţă Petroşani. „Am fost sesizaţi prin 112 cu privire la prezenţa unui bărbat în Petroşani, care avea un comportament violent pe stradă. Apelul s-a făcut de către un martor ocular, iar după ce bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost dus la Spitalul din Petroşani, s-a cerut şi sprijin pentru o patrulă care să însoţească ambulanţa în vederea transportului la Spitalul de Psihiatrie Zam ”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Medicii de la Petroşani au verificat dacă nu cumva bărbatul ar fi plecat din unitatea medicală, dar acesta nu figura ca fiind internat cel puţin până în acel moment. “Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost dus direct pe secţia e Psihiatrie a Spitalului, fiind însoţit de poliţişti. El prezenta simptome de agitaţie psiho-motorie, dar nu se afla internat la noi, nu era în evidenţe ”, au precizat reprezentanţii SUP.