19.9 C
Deva
vineri, mai 23, 2025

Bolovanii, măsura anti-maidanezi aplicată în Parcul Cetate

hunedoara (104)În urma sesizărilor trimise de localnici, care au fost deranjaţi de câinii din zona Parcului municipal Cetate, Primăria Deva a decis alungarea câinilor fără stăpân din incinta zonei de agrement.

Agenţii de pază din parcul de la poalele cetăţii ducă un adevărat război cu maidanezii care dau târcoale zonei. Oamenii care supraveghează parcul recent modernizat au primit ordin să nu lase picior de câine pe aleile acestuia. Maidanezii sunt alungaţi cu bolovani sau sunt fugăriţi până la ieşirea din parc, astfel ca zona să fie liberă de prezenţa lor. Totodată, nici devenii care vor să îşi scoată la plimbare patrupedele nu au acces cu ele în incinta parcului. „Este o măsură a administraţiei locale, de interzicere a maidanezilor în parc, la fel cum este interzis şi accesul cu animale de companie. Primăria a luat această decizie la cererea localnicilor, care au reclamat mizeria pe care câinii fără stăpân au făcut-o în parc şi mai ales în locurile de joacă pentru copii, acoperite cu covor sintetic”, a precizat Andrei Nistor, consilier în cadrul Primăriei municipiului Deva.

Parcul Cetate şi Parcul Bejan au devenit astfel unele dintre puţinele locuri publice rămase neinvadate de maidanezi. Şi în Hunedoara, localnicii au reclamat disconfortul creeat de numărul mare de maidanezi care ajung în Parcul Tineretului. La intrarea în parc au fost montate indicatoare prin care este interzis câinilor în parc…

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/