La numai câteva zile de la amplasarea bradului de Crăciun în piaţeta din faţa Casei de cultură a Hunedoarei, autorităţile locale au decis să înlocuiască pomul cu altul, mai falnic. Miercuri seara, angajaţii primăriei au pus la pământ bradul adus din Ţinutul Pădurenilor, pentru a face loc noului brad de sărbători.
„Acesta a fost primit de primărie de la un hunedorean, care a dorit să rămână anonim. Vechiul brad va fi mutat în zona unde va fi deschis Orăşelul lui Moş Crăciun”, ne-au declarat reprezentanţii Primăriei Hunedoara.
La sfârşitul acestei săptămâni, instalaţiile de sărbători vor fi puse în funcţiune, în întreg oraşul. De asemenea, în prezent se lucrează la amenajarea ieslei din zona bradului.


