15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Cadavrul copilului de 12 ani înecat în Mureș a fost găsit

Cadavrul unui copil de 12 ani a fost scos din Râul Mureș, după ce a fost observat plutind în zona barajului Termocentralei Mintia.

„Poliția Deva a fost sesizată că pe Râul Mureș, în incinta stavilei numărul 7 a barajului Termocentralei Mintia plutește un cadavru uman. Trupul neînsuflețit a fost scos din apă, de cei de la ISU Hunedoara”, a declarat Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Ulterior victima a fost identificată în persoana minorului de 12 ani, care fusese luat, în urmă cu patru zile, de apele râului Mureş. Victima este din judeţul Mureş și venise în vizită cu bunica sa la sora acesteia din satul Pricaz. Joi, copilul se afla la scăldat împreună cu alţi minori. La un moment dat a fost luat de ape, iar prietenii săi nu l-au mai găsit. Au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns echipajele medicale de intervenţie şi cele ale Poliţiei.. Copilul de 12 ani este a patra victimă înecată în această vară în judeţul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit înecat în lacul de munte din zona Certej, Un copil de un an şi jumătate s-a înecat în Râul Strei, în satul Galaţi, iar unul de 12 ani a murit înecat într-o baltă din Orăștie.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/