Un cal căzut în râul Mureș în apropierea localității hunedorene Stretea a fost scos la mal de pompierii Gărzii de Intervenţie Dobra.
„Salvatorii au realizat un ham de extracţie din furtunuri late, pentru a evita vătămarea animalului. Au atașat hamul la autospeciala de intervenţie și au reuşit să elibereze calul din nămolul de pe fundul apei şi să-l aducă la mal teafăr şi nevătămat unde-l aștepta stăpânul său”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pompierii au intervenit în timp util, înainte ca animalul să fie luat de curenţi sau să se afunde în nămol.
Foto: ISU Hunedoara