Zeci de copii, adolescenţi şi tineri s-au adunat, în primele trei zile de Crăciun în cete de stelari, irozi şi căluşari, pentru a păstra tradiţia, pentru a meni binele şi pentru a se bucura împreună de apropierea noului an.
Satul Orăştioara de sus a răsunat de colinde, dar şi de strigătele irozilor şi cele ale căluşerilor. Cunoscuţi odinioară sub numele de „scăluşeri” şi denumiţi, astăzi, „căluşari”, tinerii au făcut spectacol în peste 120 de case din sat, acolo unde gospodarii i-au aşteptat să-i cinstească, pregătindu-le daruri în bani, dar şi ţuică fiartă. Anul acesta feciorii s-au împărţit în două cete, astfel încât să poată colinda toate casele, jucând de zeci de ori dansul, magic, însoţit de mici clopoţei, despre care orăştienii cred că alungă spiritele rele.
„Căluşeriul”, spectacolul Crăciunului
Petru Demian, reprezentantul Asociaţiei Culturale „Valea Dacilor”, astăzi bunic, spune că, în tinereţe el însuşi a fost, pe rând, mai întâi stelar, apoi, irod, pentru ca, în cele din urmă, să facă parte din trupele de căluşeri. Astăzi hunedoreanul, alături de fiul său, Rareş, a înfiinţat o organizaţie guvernamentală tocmai pentru că e un împătimit al tradiţiilor, aşa că nu vrea să le lase să moară. Mai mult, cei doi spun că, deşi obiceiul doar a supravieţuit în ultimii ani, astăzi în toate satele de pe Valea Grădiştei căluşerii colindă pentru a duce urări de bine gazdelor. Dansul, limitat iniţial de deciziile Partidului Comunist, iar mai apoi de fenomenul depopulării satelor, care a redus la doar 60 la sută numărul copiilor şi tinerilor, are şanse mari să redevină o adevărată atracţie a sărbătorilor de iarnă, cu atât mai mult cu cât tinerii sunt încântaţi să facă parte din cetele de colindători, irozi şau căluşari. Cătălin Muntean, are 19 ani şi e, pentru prima oară, vătaful unei cete. Spune că-i place foarte mult să facă asta de sărbători.
Clopoţeii pun dracii pe fugă!
De altfel, mama i-a cusut o cămaşă splendidă, pe care a întins o delicată broderie: alb şi negru, ca maximum al eleganţei. Doar tricolorul, petrecut în cruce peste piept, cu mândrie naţională, înveseleşte ţinuta. Şi, desigur, decoraţiunile colorate ale gleznelor, la care se adaugă mici clopoţei, numai buni de puşi dracii şi alte duhuri necurate pe fugă. „Sigur că am venit, cum să nu, că doar îmi place! Ce altceva să fac de sărbători?!”, se miră Cătălin, atunci când îl întrebi de ce a ales să fie căpetenia trupei de căluşeri. Petru Demian, adaugă, însă, demonstrând modestia vătafului, că nu oricine poate să aibă acest rol: pentru asta trebuie să fii vrednic! Anul trecut, în decembrie, la scurt timp după ce s-a anunţat că Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului s-a alăturat patrimoniului mondial, ministrul Culturii a anunţat că „Jocul fecioresc din Ardeal” se alătură pe listă “Căluşarului”. În actul trimis de specialişti comisiei de la Paris, s-au regăsit şi dansurile a trei cete din judeţul Hunedoara: satele Boiu, Orăştioara de Jos şi Romos. Astfel, judeţul nostru a adevenit una dintre foarte rarele zone din lume unde pot fi vizitate patru tipuri de situri de importanţă internaţională: rezervaţia biosferei Retezat, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Geoparcul Dinozaurilor „Tara Haţegului”, cu siturile cu rămăşiţe ale dinozaurilor pitici, unici în lume, dar pot fi admirate şi străvechi ritualuri, care merg înapoi, în timpuri imemoriale.
Moştenire culturală intangibilă
Proclamate de UNESCO, „moştenire culturală intangibilă”, „căluşul” (oltenesc), „căluşarul” sau „căluşeriul” (transilvănean), dansurile tradiţionale fecioreşti din Transilvania întruchipează, la moartea anului vechi, forţele binelui, ale tinereţii şi ale bogăţiei. Ritualul provine, cel mai probabil, din ritualuri ancestrale primitive, folosind simbolul calului, celebrat de populaţia locală drept întruchipare a zeului Soare. Numele dansului ritual provine de la „căluş”, partea din lemn a hamului, care i se introduce calului în gură. Ritualul reuneşte dansuri şi cântece, jucate şi strigate de tineri, acompaniaţi de instrumente muzicale. Tinerii sunt iniţiaţi în ritual de „vătaf” (şeful grupului), care, la rândul lui, a învăţat paşii dansului şi cuvintele strigăturilor de la predecesorii săi. Căluşarii poartă, întotdeauna, cămăşi ţesute în casă şi brotate cu motive tradiţionale româneşti. Gleznele le sunt decorate cu clopoţei. Prin dansul lor, legănat, sărit şi tropotit, se crede că tinerii căluşeri aduc în fiecare familie în a cărei curte intră sănătate şi prosperitate, alungând duhurile rele. În ultimii ani fenomenul a cunoscut un reviriment pe Valea Grădiştei, în străvechea zonă locuită de daci, înainte de cucerirea romană. Tinerii se întâlnesc, astfel, la solstiţiul de iarnă, pentru a celebra Crăciunul şi a aduce binele în casele gospodarilor. Dansul lor dovedeşte diversitatea în unitate a tradiţiilor româneşti, în condiţiile în care dansul nu e întâlnit doar în Transilvania, ci şi în Valahia de odinioară, Oltenia de astăzi, unde celebrează, de această dată, solstiţiul de vară şi vremea recoltelor.
