Îndrăgostiții din Hunedoara sunt invitați în data de 24 februarie la Castelul Corvinilor. Pentru prima dată în municipiul Hunedoara, ei vor avea ocazia să se căsătorească de probă, ceremonia fiind oficiată de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
„Ceremoniile de oficiere a căsătoriilor de probă vor avea loc în Capela Castelului Corvinilor, între orele 13.00 – 15.00. Pentru buna desfășurare a evenimentului persoanele interesate sunt rugate să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului – Dragobete la Hunedoara”, informează Elena Iancău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Hunedoara.
Capela Castelului Corvinilor datează de la mijlocul secolului al XV-lea şi a purtat hramul Sfintei Maria şi, mai apoi, al Sfântului Ioan Botezătorul, patronul său spiritual al lui Ioan de Hunedoara. Potrivit istoricilor, după moartea lui Ioan de Hunedoara, lucrările de construcţie de la castelul de la Hunedoara și ale capelei au fost continuate de către soţia acestuia, Elisabeta Szilagyi. Ea s-a implicat în amenajarea capelei, dovada fiind blazonul acesteia, aşezat pe balustrada frumos împodobită a încăperii. Există o legendă potrivit căreia soția lui Ioan de Hunedoara fi dat ordin ca, în cazul în care nu i-ar fi plăcut modul cum urma să arate balustrada capelei, meşterul care lucra la construcţia ei urma să fie decapitat. Speriat de cele auzite, arhitectul a fugit din castel înainte de a termina lucrarea, iar legenda spune că el a povestit tuturor celor pe care îi cunoştea despre dorinţa reginei şi niciun alt meşter nu a mai venit la castel pentru a continua construcţia. Balustrada capelei a rămas astfel neterminată.


