-1.1 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei ar putea fi incluse pe lista UNESCO

Două monumente din judeţul Hunedoara ar putea fi incluse pe lista UNESCO, la propunerea forurilor competente din ţara noastră. Este vorba despre Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei.

unesco sign and  buildingDiscuţiile s-au purtat în cadrul şedinţei Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, iar dezbaterile s-au concentrat pe analiza strategiei de conservare şi promovare a monumentelor de patrimoniu aflate pe Lista tentativa UNESCO. De asemenea, a fost discutată şi oportunitatea depunerii unor alte dosare de candidatura pentru Lista tentativa UNESCO, adică în inventarul proprietăţilor pe care ţara noastră le propune pentru includerea in Patrimoniul UNESCO, printre care Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei.

“În cadrul şedinţei, domnul senator Constantin Traian Igaş, preşedinte al comisiei, a subliniat necesitatea susţinerii de către comisie a unor iniţiative legislative de protejare şi conservare a monumentelor de patrimoniu. În acelaşi timp, a fost evidenţiata oportunitatea demarării unei campanii de susţinere a autorităţilor locale interesate de promovarea patrimoniului cultural local”, se arară într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Senatului.

Despre Castelul Corvinilor  OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor sau Cetatea Hunedoarei, Castelul Corvinilor atrage prin construcţia impunătoare, cu acoperişuri înalte, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre înguste cioplite în piatră şi balcoane împodobite cu dantelărie de piatră. A fost construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. A fost una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara şi, din acest motiv, castelul a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. După ce şi-a pierdut utilitatea iniţială, castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Unic în România ca arhitectură, monumentul este vizitat anual de mii de turişti. Până în luna martie 2010, monumentul istoric a fost inclus într-un proiect amplu de restaurare, derulat pe parcursul a 13 ani. Lucrările au fost atunci întrerupte, din cauza unor nereguli în ce priveşte modul în care au fost efectuate. Tot atunci, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a dispus sistarea oricăror lucrări de execuţie şi ar fi trebuit să fie refăcut în totalitate studiul de fezabilitate pentru întreg ansamblul la obiectivul Castelul Corvinilor.

main Despre Cetatea Devei

Monument istoric şi de arhitectura laică, Cetatea Devei a fost construită la mijlocul secolului XIII pe Dealul Cetăţii, pe locul unei aşezări dacice şi este menţionată documentar în 1269 cu numele de „Castrum Deva”. Transformată de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar, va fi amplificată succesiv în sec. XVI, XVII şi XVIII, ajungând printre cele mai puternice din Transilvania. Fortificaţia a suferit dese asedii din partea armatelor otomane pătrunse în Transilvania (1550, 1552, 1557). În 1784 „ultimatumul” lui Horea a fost remis nobililor refugiaţi în cetate, iar în 1848 a fost sediul trupelor imperiale care au intervenit împotriva revoluţiei maghiare. Aruncată în aer în 1849, cetatea se prezintă azi în ruină, încununând culmea unui deal abrupt. mai multe centuri de ziduri puternice, ce urmează curbele de nivel sunt întărite cu turnuri pătrate sau circulare şi cu porţi monumentale. În incinta centrală se afla ruinele palatului nobiliar. Şi Cetatea devei a fost inclusă într-un amplu proces de restaurare.

Pe lista monumentelor aflate sub patronajul UNESCO se află deja complexul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

 

 

 

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/