8.4 C
Deva
duminică, martie 23, 2025

Căutat ore în șir prin nămeți în masivul Straja

Echipe mixte de căutare – salvare, formate din zeci de jandarmi montani, salvamontiști, dar și polițiști au căutat ore în șir, prin nămeți, pe un vânt puternic, un tânăr de 26 de ani, din Lupeni, pe care fratele său nu îl mai găsea.

Alarma a fost dată în ziua de Crăciun, în jurul orei 23.40, de un bărbat care a sesizat autoritățile că nu îşi mai găseşte fratele, aceştia aflându-se împreună în staţiunea Straja.

Jandarmii aflaţi în serviciu la Postul de Jandarmi Montan Straja împreună cu membrii echipelor de intervenție montană din zona Văii Jiului şi Hațeg (20 de jandarmi), precum şi 3 poliţişti şi 5 membri Salvamont Hunedoara au început acţiunea de căutare a persoanei disparute în staţiune, în zona pârtiilor şi a cabanelor din staţiune. Persoana disparută este un tânăr de 26 de ani din Lupeni şi a fost văzută ultima dată in jurul orei 16.00, pe camerele de supraveghere de la Cabana Edelweiss”, au precizat reprezentabții IJJ Hunedoara.

Condiţiile de căutare au fost vitrege, având în vedere că vântul sufla cu putere, iar vizibilitatea era foarte scazută, astfel că în această dimineață, la ora 04.40 s-a dispus încetarea acţiunii de căutare. Imediat cum s-a luminat de ziuă, 16 jandarmi şi 14 salvamontişti, constituiţi în echipe mixte, au reluat căutările, iar finalul a fost unul fericit.

Tânărul care s-a rătăcit, a ajuns în comuna Şuşiţa, judeţul Gorj şi, după ce a reuşit să-şi încarce telefonul, şi-a sunat familia, astăzi în jurul orei 10.50. Acesta nu prezintă probleme de sănătate”, au spus sursele citate.

Carmen COSMAN – PREDA

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/