-5.6 C
Deva
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia

În 2013, în preajma Sânzienelor, o furtună puternică a dus la dislocarea mai multor fagi bătrâni din Sarmizegetusa Regia, iar sub rădăcina unui trunchi smuls din pământ, a doua zi, un grup de vizitatori şi administratorul sitului, Vladimir Brilinsky, au descoperit un artefact unic în lume: o matriţă antică, împodobită cu reprezentări artistice ale unor animale mitice. Modul în care obiectul cu formă hexagonală a ajuns la Sarmizegetusa Regia şi originea sa au rămas un mister. Matriţa despre care arheologii susţin că a fost folosită pentru confecţionarea unor obiecte de artă din metal a fost realizată din bronz şi are o greutate de circa opt kilograme. Pe ea au fost încrustate scene de luptă între animale, reale şi fabuloase, care au dat naştere mai multor interpretări. Pe matriţă se află trei tipuri de grifoni: grifonul-vultur, grifonul-leu şi grifonul-lup. Dacă primele două tipuri se găsesc pe un spaţiu larg, grifonul-lup este specific spaţiului nord-pontic. Alături de ei sunt înfăţişaţi lei, tigrii, leoparzi, rinoceri, hipopotami, urşi, mistreţi, lupi, tauri, zimbri, câini, cerbi, cai, ţapi, antilope, iepuri.

În 2015, Andreea Ciuciu, o tânără din Arad prezentă la descoperirea artefactului,  a solicitat autorităţilor statului român o recompensă de 500.000 de lei pentru participarea la descoperirea matriţei, iar procesul este judecat din martie 2017 la Tribunalul Hunedoara. Magistrații au dispus efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili valoarea estimată a artefactului. Până la noua noua expertiză, valoarea la care a fost estimată matriţa de bronz din Sarmizegetusa Regia, încă dinaintea începerii procesului, a fost de 560.000 de lei (circa 120.000 de euro). Prima expertiză a fost întocmită de arheologul Adriana Pescaru, expert atestat, fost director al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Pentru anul 2019, matrița antică a fost asigurată de muzeu cu suma de 7.560 de lei. „Asigurarea piesei arheologice Matrița, valoare piesa 560.000 lei este împotriva riscurilor, ca urmare producerii: unui accident auto, oricărui act de tâlhărie și/sau atac armat, furtului prin efracție, grevelor, revoltelor populare, tulburărilor civile, actelor de vandalism sau sabotaj, riscurilor de incendiu, trăznet, explozie, căderi de corpuri, riscurilor de furtună, uragan, ploaie torențială, grindină, inundație (ca urmare a calamităților naturale sau ca urmare a avarierii accidentale a conductelor de apă), prăbușire sau alunecare de teren, avalanșe, cutremure. Instalația de protecție și alarmare este funcțională, societatea de pază posedă o polița de răspundere față de serviciile prestate de 250.000 euro/eveniment”, se arată în documentele contractului de asigurare.

Muzeul a încheiat polițe de asigurare și pentru celelalte obiecte de tezaur și numismatice din colecțiile sale.  Au fost asigurate Hunedoara. 17.749 piese, cu valoarea totală de 1.735.782 lei, prețul plătit firmei de asigurări fiind de 14.840 lei, pentru 12 luni din 2019.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/