15.6 C
Deva
sâmbătă, mai 25, 2024

Ce greutăți au întâmpinat magistrații în judecarea cuplului criminal „Bonnie și Clyde ai Estului”

La zece ani de la comiterea a patru jafuri armate, celebrul cuplu de ucigaşi Emese Turi (29 de ani) şi românul Şandor Varga (34 de ani) supranumiţi „Bonnie şi Clyde ai Estului”, au un nou termen de judecată la Tribunalul Hunedoara.

Cei doi au fost acuzaţi pentru patru jafuri armate comise în România, în cursul anului 2007. Deocamdată, joi, instanţa va decide dacă va începe judecarea dosarului, care se află de trei ani în cameră preliminară. Între timp, Şandor Varga a ispăşit primii ani din cele patru condamnări la închisoare pe viaţă primite în Ungaria, pentru patru omoruri şi trei jafuri, iar Emeşe Turi o pedeapsă de 18 ani de închisoare, pentru participarea la crimele săvârşite de fostul ei partener.

Potrivit judecătoarei Mihaela Timişan, preşedintele Tribunalului Hunedoara, în cei trei ani de la ultimul termen al dosarului aflat pe rolul instanţei hunedorene, comunicarea dintre instanţe care instrumentează cazul şi autorităţile ungare a fost dificilă, un motiv fiind faptul că inculpaţii sunt deţinuţi şi au fost judecaţi în Ungaria.

Instanţa de judecată a făcut mai multe adrese la Ministerul Justiţiei şi la Ministerul Justiţiei din Ungaria şi abia recent a putut fi pusă pe rol cauza, pentru a putea fi încheiată procedura de cameră preliminară.

În procesul de la Tribunalul Hunedoara, cuplul criminal a fost acuzat de tâlhărie şi tentativă de omor deosebit de grav. Cea mai gravă faptă a fost comisă de cei doi pe teritoriul României s-a petrecut în 17 decembrie 2007, când au jefuit o casă de amanet din Hunedoara şi au împuşcat-o pe casieră, în cap. Tânăra angajată a supravieţuit miraculos glonţului tras de la mică distanţă. Fiind atât cetăţean român cât şi cetăţean maghiar, Şandor Varga ar putea cere ulterior, dacă va fi condamnat de instanţele din România, să execute pedeapsa în ţară.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/