12.4 C
Deva
vineri, martie 28, 2025

Ce le-a transmis Ștefan Gros (101 ani) românilor, de Ziua Marii Uniri

O ședință solemnă dedicată Marii Uniri a avut loc în sala de festivități a Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara.

Evenimentul a fost organizat de Prefectura Hunedoara, iar printre invitații speciali s-a numărat Ștefan Gros, în vârstă de 101 ani, un cioban din satul Vâlcele care s-a pensionat în acest ani, după ce aproape întreaga viață și-a dedicat-o creșterii oilor. Baciul Ștefan le-a vorbit oamenilor fără a avea un discurs pregătit dinainte. „Mă rog pentru toți românii să le ajute Dumnezeu, să le dea înțelepciune și înțelegere unii cu alții. România a fost o țară mică și au făcut o Românie Mare. Că s-au adunat din toate părțile, moldoveni, ardeleni, bănățeni și s-au unit toți. Au făcut România Mare. Așa aș dori și eu la ora actuală, la etatea mea de 100 de ani, să văd odată înțelegere între toți românii cum a fost acum 100 de ani. Că moșiile astea ni le-a dăruit Dumnezeu să le folosim și să le lăsăm curate copiilor noștri, nepoților noștri, nu cu supărări, cu murdării. Bunăoară, țăranul are doi boi și îi pune la car. Unul trage în stânga, celălalt în dreapta. Nu mai trag carul la deal. Mă rog lui Dumnezeu să le ajute conducătorilor țării să se poată uni. Să plecăm pe o cale bună și dreaptă Cu ajutorul lui Dumnezeu le-om trece pe toate. Dumnezeu să ajute toată România”, a fost mesajul lui Ștefan Gros.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/