Apa Prod S.A. a găzduit un seminar practic privind reabilitarea conductelor de canalizare fără săpătură. O firmă de specialitate din Cluj a venit la Deva cu tehnica necesară prezentării acestei modalităţi de reabilitate.
Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Apa Prod S.A. – Baza de Producţie şi s-a adresat operatorilor de apă şi canalizare din judeţ şi administraţiilor locale.
Cum funcţionează reabilitarea fără săpături
Tehnologia prezentată vine atât în sprijinul societăţilor de alimentare cu apă şi canalizare, prin durata mare de viaţă a acestor lucrări, cât şi al populaţiei, prin disconfortul minim creat utilizând această tehnologie. S-au efectuat două demonstraţii: de cămăşuire colector prin tehnologia UV şi de cămăşuire racord prin inversie – apă caldă. „Această tehnologie presupune introducerea unui tub flexibil în conducta existentă – în cazul nostru, acest tub este confecţionat dintr-o răşină impregnată cu fibră de sticlă. Acest tub se montează la faţa locului. Întărirea materialului se realizează prin tehnologia UV, tubul luând forma conductei. Acest sistem se foloseşte, în special, pentru reabilitarea colectoarelor. În cazul racordurilor, acestea fiind de dimensiuni mai mici, se foloseşte tot o fibră de sticlă impregnată cu răşină, care are ca declanşator apa caldă”, a precizat Doru Vescan, directorul firmei de specialitate. Tehnologiile descrisă mai sus sunt folosite, în special, la reabilitarea sistemului de canalizare din centrele istorice şi din zonele unde drumurile au fost reabilitate şi nu se pot efectua spargeri ale carosabilului.
Tehnologie aplicată deja de către Apa Prod S.A.
Această tehnologie nu este nouă pentru operatorul regional de apă şi canalizare, Apa Prod S.A. Ea a fost aplicată în cadrul programului ISPA, în Deva şi Hunedoara. „Noi am implementat această tehnologie în anii 2010-2011 şi am reabilitat 11 kilometri în municipiul Hunedoara şi 570 de metri în municipiul Deva. Este o tehnologie care presupune deranj stradal zero. Se pretează mai ales acolo unde avem reţelele reabilitate pe fonduri europene, în zonele unde avem o foarte mare circulaţie pietonală şi în pieţe unde nu întotdeauna se pot efectua spargeri. Este recomandat ca această tehnologie să fie cunoscută de autorităţile locale, astfel încât să o poată folosi atunci când intenţionează să implementeze un proiect complex”, a declarat Victor Arion, directorul general al Apa Prod S.A. La evenimentul găzduit de Apa Prod S.A. au participat reprezentanţi ai operatorilor de apă din Deva şi Valea Jiului, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Aqua Prest”, precum şi reprezentanţi ai unor administraţii locale din judeţ.



