0.6 C
Deva
marți, decembrie 5, 2023

Cea mai rentabilă afacere din România. Exportul de creiere ne lasă săraci și analfabeți

În ultimii ani, firmele care asigură plecarea copiilor români la școli din Occident și-au mărit profiturile de patru ori

 

Dezinteresul până la greață al politicienilor români față de învățământul din România a generat o zonă de afaceri extrem de profitabilă, cea în care se caută și se exportă cei mai buni dintre copiii românilor. O analiză recentă, realizată de specialiștii KeysFin, arată că exportul de creiere româneşti este o afacere care a crescut cu 381 la sută în ultimii cinci ani.

exod-creiere-romanestiDe parcă nu era suficientă migrația uriașă a forței de muncă bine calificată, dinspre România, spre țările serioase  ale Uniunii Europene și nu numai – aici intrând personal de toate nivelurile și din toate domeniile, de la agricultură și construcții, până la IT și medicină –, acum migrația se face „din fașă”, respectiv de la vârsta educației școlare. Astfel, România pierde cea mai importantă parte din grupul copiilor inteligenți, capabili de performanțe deosebite la învățătură și, apoi, în meseriile învățate.

Vina este, fără rezerve putem spune, a politicienilor români, cei care au mutilat sistemul de învățământ românesc, în paralel cu economia, pe care au dus-o la sapă de lemn.

 

Un adevăr trist

„Pe noi, şcoala nu ne-a pregătit pentru trecerea de la comunism la capitalismul sălbatic, pentru traiul pe credit şi mai ales pentru criză. Ne-am adaptat din mers, am improvizat, am învăţat mai mult la „şcoala vieţii” decât pe băncile şcolii cum să ne descurcăm într-un prezent instabil şi cu perspectiva unui viitor imprevizibil. Pentru copiii noştri, situaţia este cu totul alta. Dincolo de faptul că s-au născut într-o altă lume, departe de privaţiunile regimului ceauşist, au învăţat din experienţa noastră şi au primit şansa de a-şi exploata şi dezvolta abilităţile în şcolile din Occident”, susțin analiștii care au realizat studiul.

Așadar, datele culese arată faptul că sunt câteva mii de copii şi adolescenţi români care, în ultimii ani, au ales să înveţe sau să meargă în vacanţe de studiu în şcolile din UE.

 

Unde duce lipsa de performanță a învățământului românesc

Drept pentru care, în mod firesc, cele mai importante 16 firme care activează în domeniu –  de la taberele şi vacanţele şcolare, la pachete de studii liceale şi universitare – au reuşit să îşi extindă afacerile de la 3,6 milioane de lei în 2010, la 17,2 milioane de lei în 2014.

Astfel, luând în calcul cifra de afaceri comună a acestor companii, rezultă că părinţii au cheltuit peste 51,8 milioane de lei pentru a le asigura copiilor lor şansa de a experimenta educaţia occidentală.

„Evoluţia fulminantă a pieţei, care a marcat o creştere de 381% în ultimii cinci ani, demonstrează că românii au devenit tot mai interesaţi să îşi trimită copii la studii în Occident, încercând să le dea un imbold spre o viaţă mai bună. Asistăm la un adevărat export de creiere, susţinut în primul rând de părinţi, dar şi de instituţiile de învăţământ occidentale prin intermediul burselor pentru cei merituoşi. Este un rezultat direct al lipsei de performanţă a sistemului educaţional românesc dar şi al integrării europene, al globalizării”, mai spun analiștii KeysFin.

 

Milioane de euro pleacă în învățământul Occidental

Conform analizei, interesant este că, dincolo de aceşti bani, există o altă parte importantă reprezentată de sumele pe care părinţii le plătesc pentru plata studiilor şi care nu sunt evidenţiate în contabilitatea firmelor româneşti. Este vorba de sume de câteva milioane de euro annual, care trec direct din conturile părinţilor în cele ale instituţiilor de învăţământ. O simplă estimare arată că la un volum de 1500 de copii trimişi anual de părinţi la studii în Occident, sumele încasate de acestea variază între 15 şi 30 milioane de euro anual.

 

Tabere de prim pas

Potrivit experţilor, atunci când aleg să îşi canalizeze copiii spre o educaţie în Occident, primul pas îl reprezintă tabăra şcolară, o activitate menită să-i ofere copilului gustul educaţiei la alt nivel în SUA, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Italia și alte țări.

Elevii au şansa de a-şi îmbunătăţii nivelul lingvistic, de a studia anumite materii conform curriculei ţării respective şi de a înţelege domeniul spre care părinţii vor să-l canalizeze – business, medicină, politică, arhitectură, etc.

De asemenea, sunt tabere în care elevii pot obţine inclusiv certificări CAMBRIDGE ESOL EXAMS, BEC, IELTS, TOEFL, TOEIC, care să-i ajute pe viitor.

 

Școala în Vest

Apoi, părinţii pot alege ofertele educaţionale, de la şcoala primară la liceu şi facultate, toate bineînţeles contra cost.

Preţurile variază în funcţie de tipul de şcoală ales, de stat sau privată, de tipul şcolii (tip boarding sau tip college), de programele educaţionale oferite (A-Levels, International Baccalaureate, Swiss Matura, Abitur, Canadian Education System, American High School Diploma)  şi în funcţie de ţara aleasă, de la 18.000 euro în Germania – per an de studiu, la 26.000 euro în Portugalia, 39.000 euro în Olanda, 13.000 lire sterline în Marea Britanie sau 43.000 dolari în SUA.

Costurile unui an de studiu includ: şcolarizarea, cazarea, două sau trei mese pe zi, cinele formale ale căminului, majoritatea activităţilor şi evenimentelor sociale dedicate elevilor, cărţile, resursele şi excursiile curriculare, tutorele academic personal, monitorizarea elevilor şi serviciile de consiliere şi orientare în carieră.

Şcolile oferă bineînţeles burse de studiu, sportive sau artistice elevilor cu rezultate foarte bune, valoarea acestora fiind cuprinsă între10 şi 100 la sută din taxa de şcolarizare, taxa de cazare-masă plătindu-se integral.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/