Celia s-a căsătorit, sâmbătă, cu iubitul ei, Ardeli, evenimentul fastuos având loc la un conac de cinci stele de lângă oraşul Deva.
Cântăreaţa a fost îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă, de un alb imaculat, cu trenă, comandată din Australia, iar la biserică a fost adusă cu un Bentley de epocă, decapotabil.
În faţa bisericii ortodoxe din localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara, acolo unde s-a ţinut ceremonia religioasă, forfota a început cu puţin înainte de ora 17:00, odată cu sosirea primilor invitaţi. Celia a ajuns cu aproximativ o jumătate de oră mai târziu, fiind deja aşteptată cu nerăbdare de către soţul ei, prietenii foarte apropiaţi şi rudele care au luat parte la fericitul eveniment. „Emoţii mari nu am. Pot spune doar că mă simt foarte fericită!”, a declarat, zâmbind larg, Celia, în momentul în care a coborât din cocheta maşină cu care a fost adusă.
[wzslider autoplay=”true”]
„E cea mai frumoasă zi din viaţa noastră!”
După o scurtă „şedinţă foto” în faţa lăcaşului de cult, cântăreaţa a intrat în biserică, însoţită de cele două perechi de naşi şi trei domnişoare de onoare, spunându-le celor din jurul ei că „îi iubeşte foarte mult”. Slujba religioasă a durat aproximativ o oră şi la ea au avut acces doar familia şi invitaţii Celiei, între care şi cunoscutul cântăreţ Costi Ioniţă şi manechinul Roxana Ilie, care le-au urat mirilor „fericire multă şi să-i binecuvânteze Dumnezeu cu copii frumoşi”.
La finalul ceremoniei religioase, în momentul în care a ieşit din biserică, întrebată cum se simte, Celia a spus: „E cea mai frumoasă zi din viaţa noastră. Mă simt perfect. E minunat!”, ne-a zis cântăreaţa. La rândul său, mama sa a declarat, vizibil emoţionată, că îşi doreşte ca fiica ei şi proaspătul ginere să aibă parte de o viaţă frumoasă.
Potrivit libertatea.ro, la nuntă au participat peste 300 de invitaţi iar întreaga petrecere a costat circa 100.000 de euro.
Celia, pe numele ei Cristina Ioana Solcan, e originară din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara. Cântăreaţa şi şi iubitul ei, Ardeli, s-au cununat civil la începutul lunii mai în Australia, acolo unde a locuit proaspătul ei soţ. Cei doi îndrăgostiţi au ales să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu, în România.