Oamenii din Râu de Mori au curățat vegetația luxuriantă care acoperea zidurile cetății Colț, iar poteca spre așezarea medievală a fost lărgită și amenajată cu ajutorul unui excavator, astfel încât turiștii să nu se mai rătăcească în pădure. Acțiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și a scos la lumină monumentul istoric care în ultimii ani a fost neglijat de autorități, în ciuda importanței sale.
Flavius Dilertea, primarul din Râu de Mori, susține că pădurea și terenul din împrejurimile castelului medieval aparțin comunei, dar situația juridică a monumentului istoric de categoria nu a fost clarificată până în prezent. „Am făcut adrese la Ministerul Culturii și la Ministerul Finanțelor, pentru a ne comunica situația Cetății Colț. Dorim să preluăm monumentul, pentru a putea accesa fonduri pentru reabilitarea lui”, a precizat Flavius Dilertea.
Cetatea Colţ oferă oaspeţilor săi ocazia de a vedea un monument medieval în întreaga lui splendoare, o fortreaţă ruinată de peste două secole, care și-a păstrat autenticitatea. Așezarea se află la 20 de kilometri de Haţeg, la intrarea în defileului Râuşorului, pe un versant stâncos şi abrupt care se ridică deasupra şoselei de la poalele Retezatului.
Cetatea Colţ a fost ridicată de faimoasa familie a Cândeştilor, despre care istoricii români susţin că în secolul al XV-lea a fost înnobilată şi recompensată cu proprietăţi numeroase, pentru sprijinul acordat lui Ioan de Hunedoara în campaniile militare. Treptat, cnejii au fost maghiarizaţi sub numele de Kendeffy în secolul al XV-lea, la fel şi rudele lor din familia Kenderes (Cândreş). Cetatea cnejilor datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, iar de-a lungul timpului a fost remarcată pentru frumuseţea şi pentru legendele ei. În secolul al XVII, Cetatea este amintită în cronicile faimosului cărturat Evlya Celebi, care a ajuns în Transilvania, însoţind oastea sultanului Ruinele Cetăţii Colţ l-ar fi inspirat, două secole mai târziu, pe Jules Verne, în cartea sa „Castelul din Carpaţi”.
La poalele Cetății Colț a fost construită între anii 1310 – 1315, biserica de piatră. Ea se remarca prin turnul ridicat peste altar, cu acoperişul piramidal, un loc folosit ca adăpost al călugărilor, şi prin pictura murală din secolul al XIV-lea, cu scene însufleţite de culoare, care s-a păstrat în ciuda ruinării bisericii.
Foto: Flavius Dilertea
