Cinci noi proiecte pe fonduri UE vor fi depuse de Primăria Hunedoara

Cinci proiecte pe fonduri europene au fost aprobate astăzi în ședința de Consiliu Local a Municipiului Hunedoara. Valoarea totală a acestora este de 53.417.697,47 lei. Este vorba de proiecte pentru reabilitări, modernizări și dotări ale unor unități de învățământ de pe raza municipiului Hunedoara, precum și de un proiect de revitalizare a centrului istoric.

„Încercăm să facem cât mai multe proiecte și să obținem finanțare europeană pentru acestea. Aceste finanțări europene constituie o oportunitate extraordinară pe care nu vrem să o ratăm. În ultimul an, am depus la ADR Vest proiecte care depășesc 300 de milioane de lei”, declară Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Proiectele urmează să fie încărcate în sistemul electronic MySMIS, apoi vor intra în etapa de evaluare administrativă și a eligibilității. După finalizarea acestei etape urmează evaluarea tehnică și financiară, în cadrul căreia va avea loc și vizita la fața locului a reprezentanților autorității finanțatoare. O altă etapă este cea de precontractare, perioadă în care vor fi stabilite de beneficiar (Municipiul Hunedoara) și de autoritatea finanțatoare detaliile contractului de finanțare. Documentațiile vor fi apoi transmise Ministerului Fondurilor Europene, care va analiza și va semna contractul de finanțare, ulterior acesta fiind semnat și de Agenția de Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și de beneficiar.

În ultimul an, Primăria Municipiului Hunedoara a depus la ADR Vest un număr de 19 proiecte pe fonduri europene, în valoare totală de 306.121.948,30 lei (66,5 milioane de euro).

Primăria Hunedoara

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente