2.8 C
Deva
miercuri, noiembrie 29, 2023

Cioban mort pe munte: fără şansă după ce s-a prăbuşit într-o râpă

FOTO: IJJ Hunedoara.
FOTO: IJJ Hunedoara.

Un bărbat carea avea în grijă o turmă de oi a alunecat pe terenul abrut şi s-a prăvălit în prăpastie. Un alt cioban, care a fost martor al accidentului a sunat la 112, pentru a cere ajutor.

Jandarmii şi salvamontiştii au urcat pe munte, spre Scurtele Borăscului, pentru a recupera victima accidentată, însă cel mai scurt traseu pe care urmau să îl străbată durează aproximativ patru ore. „Jandarmii montani şi salvamontiştii care au pornit către stâna din munţii Godeanu, pentru a acorda sprijin unui cioban, au constatat că acesta era decedat. Având în vedere acest aspect, au fost sesizate organele competente să desfăşoare cercetarea la faţa locului, iar poliţiştii s-au deplasat la stână”, a precizat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Jandarmii montani au sprijinit acţiunea de coborâre a cadavrului hunedoreanului de pe munte. A fost o misiune dificilă, ţinând cont de traseul de munte. În total, peste 30 de ore s-au scurs de la sesizarea primită prin 112, până când trupul neînsufleţit al ciobanului a fost coborât şi adus la morgă.

       

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente