Circulaţia auto pe DN 7A este închisă în continuare, iar pe aceastăp porţiune de drum au voie să circule doar riveranii, a anunţat Prefectura Hunedoara. În zonă au început deja lucrările de consolidare.
O echipă de specialiști s-a deplasat deja pe porţiunea afectată din DN 7A pentru a face evaluarea pagubelor produse de viitura de săptăpmâna trecută, iar proiectanţii au inspectat artera rutieră şi au identificat soluțiile tehnice pentru refacerea infrastructurii căii de comunicație, precum și consolidarea malurilor, acolo unde acest lucru se impune. Au început dja şi lucrările de reparaţii a carosabilului rupt de viitură, dar circulația este restricționată în continuare pe DN 7A între Petroșani și Obârșia Lotrului.
În schimb, CNADNR anunţă deschiderea parţială a Defileului Jiului. Astfel, în perioada 01.08.2014 – 14.08.2014, circulaţia rutieră pe DN 66, pe sectorul cuprins între km 93+500 şi km 126+000, Bumbeşti Jiu -Petroşani, va fi închisă pentru toate categoriile de vehicule, în fiecare zi,
de luni până vineri, numai în interval orar 07:00 – 12:00, din cauza închiderii circulaţiei pe DN 7A , generată de precipitaţiile abundente căzute în ultima perioadă.