Râul de la intrare în Hunedoara, din zona Peştişu Mare a ieşit din matcă. Zeci de gospodării au fost inundate. Unii oameni au rămas blocaţi în casele înconjurate de apa care depăşeşte un metru. În Hunedoara este cod roşu de intervenţie. La faţa locului intervin pompieri, jandarmi şi poliţişti.
Situaţie gravă în Hunedoara din cauza ploilor abundente. Pârâul Petac a ieşit din matcă, iar zeci de gospodării au fost inundate. Pe alocuri, nivelul apei de pe terenurile inundate a ajuns la aproape un metru.
Drumul judeţean Hunedoara – Deva a fost blocat în zona unde pârâul Petac s-a revărsat peste carosabil.
Nivelul apei pârâului a trecut peste digul de beton ridicat la o înălţime de aproape doi metri.
Localnicii din casele aflate în împrejurimi au fost evacuaţi. Unii dintre hunedoreni nu au vrut să-şi părăsească însă locuinţele, iar o dată cu creşterea debitelor pârâului au ajuns izolaţi de ape în propriile case.
Pompierii şi echipele de militari şi de jandarmi intervin la faţa locului.




