2 C
Deva
joi, decembrie 7, 2023

Comerţ cu scutiri medicale false într-un liceu din Deva

scutiri2Un echipaj de jandarmi care patrula în zona Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva a fost anunţat de o persoană din liceu că într-o clasă a acestuia sunt puse în circulaţie adeverinţe medicale false, folosite la motivarea absenţelor.

„Jandarmii hunedoreni au contactat cu profesorul-diriginte al clasei respective, iar în urma verificărilor au găsit opt adeverinţe medicale, dintre care trei erau foto-copiate, iar celelalte cinci adeverinţe erau sub forma unor tipizate, completate olograf, prezentând elemente care indicau suspiciunea că ar fi false, prin lipsa semnăturii şi diferenţa de format a acestora. Adeverinţele medicale în cauză erau completate pentru motivarea absenţelor a trei dintre elevii clasei respective”, a precizat sublocotenentul Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

Asupra unuia dintre elevi, jandarmii au mai descoperit o scutire medicală „în alb”, având parafa unui medic. „Echipajul de jandarmi a întocmit actele procedurale de sesizare a unei fapte de natură penală, existând suspiciuni rezonabile că în cauză pot fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals”, a completat Lucian Stoichiţoiu.

Poliţiştii vor continua ancheta în acest caz, în care minorul va fi cercetat penal.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/