11.3 C
Deva
vineri, mai 24, 2024

Complexul Energetic Hunedoara – scos din insolvență de Curtea de Apel Alba Iulia

Pentru a  doua oară în acest an, Complexul Energetic Hunedoara iese din insolvență printr-o decizie a  Curții de Apel Alba Iulia. Nu este vorba despre redresarea societății, ci de admiterea apelurilor declarate la sentința judecătorului sindic de la Tribunalul Hunedoara, Ioan Drăgan, care a dispus intrarea CEH în insolvență.
Marți, 8 noiembrie, în dosarul cunoscut opiniei publice ca ”Dosarul de insolvenţă al Complexului Energetic Hunedoara”, Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic în dosarul  de insolvenţă, după cum urmează. Magistrații de la Curtea de Apel au admis apelurile declarate, au dispus anularea încheierilor atacate pronunţate de judecătorul sindic și, în urma rejudecării, a respins cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, precum şi de către creditori. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă. Pentru perioada în care a fost numit administrator judiciar al CEH, Casa de Insolvenț GMC Craiova va încasa 40.000 de lei! ”Admite apelurile declarate de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani, de creditorii SC Armor Security SRL Criscior – în insolvenţă, SC Compact Security SRL Deva – în insolvenţă împotriva încheierii nr. 78/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/a1* al Tribunalului Hunedoara, precum şi apelul declarat de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani împotriva încheierii nr. 100/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 5194/97/2015/A1*/a1 al Tribunalului Hunedoara, şi, în consecinţă: Anulează încheierile atacate şi, procedând la rejudecare Admite cererea în interes propriu formulată de Sindicatul „Noroc Bun” Petroşani şi opoziţia formulată de creditoarea SC Gerom International SA Petroşani şi, în consecinţă: Respinge cererea formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, precum şi de către creditorii SC Instal Comimpex 2006 SRL Deva, SC UPSROM SA Petroşani, SC UPSROM Industry SRL Tg. Jiu, SC Fortex Food Distributions SRL Petroşani, SC Telecerna SRL Deva, SC Artego SA Tg. Jiu, SC Meridian Electro Construct SRL Piteşti, SC Devatrans SRL Deva, SC Deloitte Consultanţă SRL Bucureşti şi Muşat şi Asociaţii SPARL (în consorţiu), SC Thic Izolaţii Termice SRL Paşcani, SC Messytech SRL Bucureşti, SC UPSROM Industry SRL Petroşani, Grupul de Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare (GRIMEX) Tg. Jiu, SC Armor Security SRL Crişcior – în insolvenţă prin administrator judiciar CAPI Sonoc, SC Constantin Grup SRL Bucureşti, SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, SC Energo Montaj SA Bucureşti, SC Lazăr Company SRL Deva privind deschiderea procedurii generale insolvenţei debitoarei. Admite cererea formulată de administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă GMC SPRL Craiova şi dispune plata în favoarea acestuia a sumei de 40.000 lei aferentă perioadei 23.06.2016 – 08.11.2016 cu titlu de onorariu şi cheltuieli de procedură.Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 08.11.2016”, se arată în dispozitul sentinței.
De asemenea, pentru prima perioadă de insolvență a CEH, din 7 ianuarie și până în data de 3 mai, aceeași firmă de insolvență mai primește încă 32.000 de lei, tot prin sentința Curții de Apel Alba Iulia.
În data de 3 mai, CEH s-a aflat într-o situație similară, numai că atunci, când Curtea de Apel a decis de asemenea admiterea apelurilor la insolvență, instanța a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara, ceea ce a cum nu s-a mai întâmplat!

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/