Duminică, 1 iulie a.c., în cadrul celei de-a 46- a ediţie a manifestării intitulată ,,Întâlnirea moţilor cu istoria” de la Cheia, la Dupăpiatră, în comuna Buceş, manifestare cu caracter religios, cultural, istoric şi patriotic, 6 jandarmi din cadrul echipei montane de intervenţie a Văii Jiului au executat un exerciţiu de căutare salvare-evacuare a unei persoane de sex feminin rătăcite în zona deluroasă a satului Dupăpiatra, comuna Buceş, fapt semnalat printr-un apel la numărul unic de urgentă 112.
Jandarmii montani s-au deplasat la locul indicat, unde au depistat persoana rătăcită. La momentul găsirii, aceasta nu prezenta probleme medicale, însă pe traseul de întoarcere a suferit o entorsă la glezna piciorului drept.
Unul dintre jandarmii echipei de interventie i-a acordat primul-ajutor, imobilizându-i glezna cu o atelă, acesta fiind sanitar cu specializare de paramedic, dotat si pregătit să intervină în astfel de situaţii.
Victima fost coborâtă din zonă cu ajutorul unei tiroliene si transportată până la echipajul SMURD solicitat la faţa locului cu ajutorul tărgii din dotare.
Reiterăm faptul că la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara sunt constituite 2 echipe de intervenţie montană, una în zona Văii Jiului şi una în zona Haţeg.
Membrii echipei de intervenţie montană acţionează în zone greu practicabile având în vedere faptul că judeţul Hunedoara prezintă un relief accidentat, predominant muntos.
În cazul unei solicitări, echipa de intervenţie montană devine echipă de prim răspuns conform procedurii în cazul acţiunilor de căutare-salvare în zona montană şi în alte zone cu acces dificil.
Dotarea jandarmilor montani a fost îmbunătăţită în ultimul an atât din fonduri bugetare cât şi în cadrul proiectelor de cooperare Life Connect Carpathians şi ,,Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” cofinanţat din programul de cooperare eleveţiano-român.
Proiectul ,,Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” cofinanţat din programul de cooperare eleveţiano-român presupune acordarea asistenței medicale de urgență pe calea aerului.
Rega comes to the aid of people in distress, providing swift, professional medical assistance by air.Acesta vine în ajutorul persoanelor aflate în dificultate prin acordarea asistenței medicale rapide, profesionale pe calea aerului, In order to do this, it employs state-of-the-art operating resources, such as helicopters and air-ambulances.In the service of its patientsRega acts according to medical necessity and in the service of its patients.acționand în funcție de necesitatea medicală și în serviciul pacientilor săi. It is a privately run, non-profit foundation, which operates independently of the State or of financial interests.
Misiunea prioritară a jandarmilor montani este cea de căutare-salvare a personelor rătăcite în zone muntoase greu accesibile, drept pentru care aceştia au absolvit diferite cursuri de pregatire si de specializare organizate la centre de pregatire a cadrelor jandarmi in domeniul instructiei alpine, schi, salvare evacuare, prim-ajutor calificat, proceduri de descarcerare si alte operatiuni de salvare, curs de pregatire in domeniul tehnicilor de salvare cu elicopterul, folosind troliul.
IJJ Hunedoara


