Cel mai bun olimpic al judeţului, cel mai vârstnic angajat din ţară, căpitanul echipei de salvatori mineri din România, o profesoară care coase costume populare, un meşter olar şi un altul lemnar au fost „Premianţii fără premii” ai ediţiei speciale, dedicată Zilei Naţionale a României
Şase oameni care duc România mai departe prin munca lor – un elev de liceu, un salvator miner, o profesoară, un meşter olar şi unul lemnar şi un cioban.
Raul-Alex Pipis, Gheorghe Mununar, Ileana Lucaciu, Petru Borza, Adrian Miheţ şi Ştefan Grosu au fost sărbătoriţii ediţiei de sâmbătă a campaniei „Premianţii fără premii”. O ediţie specială – dedicată zilei de 1 Decembrie şi organizată pe măsura evenimentului, în stradă, în faţa statuii lui Decebal din centrul Devei.
Premianţii şi-au spus povestea în puţine cuvinte. Modest – aşa cum face omul valoros. La fel de modestă le-a fost şi răsplata – flori, o insignă cu sigla campaniei şi o diplomă semnată de toţi cei care le recunosc meritele.
La ediţia specială a „Premianţilor fără premii” au fost prezenţi şi cavaleri şi domniţe ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, iar evenimentul a fost transmis în direct pe Internet.
Cine au fost Premianţii
6 hunedoreni au fost sărbătoriţi sâmbătă în centrul Devei.
Raul-Alex Pipis este cel mai bun olimpic al judeţului. A obţinut Argintul la Fizică, la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară „Tuymada”, şi Premiul Special pentru cea mai bună lucrare experimentală din concurs. Fiul unui lăcătuş mecanic şi al unei economiste, hunedoreanul a absolvit cu 10 clasa a XI-a şi este primul olimpic internaţional la Fizică al Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara”.
Ştefan Grosu este cel mai vârstnic angajat al judeţului. Şi-a trăit viaţa printre oi. La 97 de ani, are pentru prima dată în viaţă carte de muncă. Păzeşte 120 de oi şi câştigă 1.000 de lei. A fost cioban şi în Spania şi a trecut şi printr-un război de pe urma căruia primeşte o pensie de veteran de 100 de lei. Păstorul a venit la sărbătoarea „Premianţilor” cu brânză şi pastramă de oaie, făcute de mâna lui.
Inginerul Gheorghe Mununar (42 de ani) este căpitanul echipei de salvatori mineri din România. A fost premiat, anul trecut, la Concursul Internaţional de Salvare Minieră de la Donetsk, Ucraina, după ce a coordonat o intervenţie dificilă de căutare şi recuperare a 5 persoane date dispărute care au intrat fraudulos în Mina Borzaş.
Ileana Lucaciu (69 de ani) e profesoară de meserie. Hunedoreanca din Topliţa coase costume populare şi are o adevărată colecţie de diplome de la târgurile şi expoziţiile care i-au adus recunoaşterea.
Petru Borza (81 de ani) este ultimul olar din Obârşa şi se încăpăţânează să ducă mai departe meşteşugul modelării lutului. A învăţat olăritul la 15 ani şi îl transmite acum elevilor din Blăjeni.
Adrian Miheţ (33 de ani) ciopleşte lemnul de copil. Locuieşte de 6 ani în Luncoiu de Jos şi cutreieră ţara la expoziţii şi târguri cu obiectele meşterite de mâna lui.
Campania „Premianţii fără premii” continuă. În fiecare sâmbătă, hunedorenii vor ieşi în stradă ca să cunoască şi alţi oameni buni, frumoşi, deştepţi, harnici şi valoroşi. Oameni-model care merită să fie urmaţi. Români care cinstesc România!
–––––––––––––––––––-
„Vreau să înţeleagă oamenii minunaţi, cei care ne dau motive de mândrie, că nu sunt singuri. Că-i vedem, că-i preţuim şi că le mulţumim pentru ceea ce fac!”
Dan Terteci, organizator al Campaniei „Premianţii fără premii”
––––––––––––––––––––––––––––––-
„Este de datoria noastră să promovăm aceste valori – pentru semenii noștri, pentru copiii noștri, pentru generațiile care vin!”
Zoard Bocăniciu, organizator al Campaniei „Premianţii fără premii”
––––––––––––––––––––––––––––––
“Ei duc România mai departe. Ne aduc frumosul în fața ochilor și ne arată cum putem trăi în liniște și pace!”
Ovidiu Manoilescu, organizator al Campaniei „Premianţii fără premii”